Decizia ÎCCJ nr. 17/2019 (RIL)Punctul VI

VI. Doctrina 22. Cele două opinii, care au fost identificate în jurisprudența instanțelor, menționată mai sus, se regăsesc și în doctrină. ... 23. Astfel, s-a arătat că intenția legiuitorului a fost să suprime, prin art. 513 alin. (6) din Codul de procedură civilă, dreptul de apel atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere este supusă atât apelului, cât și recursului, și nu să creeze un drept de recurs la recurs, de a deschide calea recursului în situația în care hotărârea supusă revizuirii este pronunțată în recurs sau este definitivă, în condițiile art. 513 alin. (5) din același cod, cu care trebuie făcută o coroborare. În plus, s-a susținut că se aplică și pentru această ipoteză principiul accesorium sequitur principale și că, având în vedere că legiuitorul impune soluția anulării celei de-a doua hotărâri (în caz de admitere a cererii), admisibilitatea căii de atac este dată de această a doua hotărâre. ... 24. Pe de altă parte, s-a arătat că, față de dispozițiile art. 513 alin. (6) din Codul de procedură civilă, soluția nedeschiderii căii de atac a recursului la recurs, susținută sub vechiul cod de procedură civilă, apare ca fiind discutabilă în noile condiții procedurale. Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este totdeauna recursul. Cum norma legală stabilește, fără nicio distincție, că hotărârea dată asupra revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este susceptibilă de recurs, înseamnă că pentru admisibilitatea recursului nu mai interesează dacă cea de-a doua hotărâre este sau nu susceptibilă de apel/recurs, intenția vădită a legiuitorului fiind ca, în toate cazurile, hotărârea să fie susceptibilă de recurs. ... ...