Decizia ÎCCJ nr. 15/2019 (RIL)Punctul 2

2. Examenul jurisprudențial. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești În susținerea recursului în interesul legii, s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, menționându-se următoarele opinii jurisprudențiale: 2.1. Într-o primă opinie, majoritară, instanțele au apreciat ca fiind legală și temeinică soluția dispusă de procuror prin ordonanță, respectiv de renunțare la urmărirea penală a suspectului/inculpatului minor care a împlinit 16 ani și obligarea acestuia la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. În susținerea acestei opinii s-a apreciat că din modul în care este redactat art. 318 din Codul de procedură penală nu rezultă că suspecților sau inculpaților minori față de care s-a dispus o soluție de renunțare la urmărirea penală nu li s-ar putea impune obligația de a presta o muncă neremunerată, legea procesual penală nefăcând distincție între suspectul/inculpatul major sau minor, aceștia putând fi obligați la muncă în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile. Cu toate acestea, se impune a se ține seama de dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu care persoanele fizice dobândesc capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, iar o interpretare diferită a acestor reglementări nu numai că ar crea o situație discriminatorie a persoanelor care au capacitate de muncă pe criteriul de vârstă, ci ar împiedica realizarea scopului urmărit prin obligarea la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, respectiv cel al corectării și reeducării, astfel încât suspectul sau inculpatul să fie supus unor măsuri, restricții sau obligații care să îl determine să conștientizeze consecințele negative ale infracțiunii săvârșite. Totodată, s-a apreciat că în cazul dispunerii acestei măsuri, este necesar consimțământul informat și conștient al minorului, iar munca desfășurată de minor să nu fie de natură a-i periclita sănătatea, dezvoltarea, formarea profesională și educația. ... 2.2. Într-o a doua opinie a instanțelor, minoritară, s-a apreciat că în ipoteza renunțării la urmărirea penală față de un suspect/inculpat minor nu poate fi dispusă obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității. În acest sens s-a arătat, în esență, că prin raportare la dispozițiile privind regimul răspunderii penale a minorului și al măsurilor educative neprivative de libertate cuprinse în art. 113-115 și art. 121 din Codul penal, instituția muncii în folosul comunității operează doar în cazul pedepselor care se aplică inculpaților majori. Prin urmare, s-a apreciat că simplul acord al suspectului/inculpatului minor de a presta muncă neremunerată în folosul comunității nu poate conduce automat la stabilirea acestei obligații în sarcina sa. Totodată, s-a apreciat că, potrivit noului Cod penal, minorului nu îi pot fi aplicate pedepse, iar obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității nu este atașată măsurilor educative neprivative/privative de liberate. ... ...