Decizia ÎCCJ nr. 16/2019 (RIL)Punctul V

V. Punctul de vedere al Ministerului Public 17. Prin punctul de vedere înaintat, Ministerul Public a concluzionat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care instanța de judecată a soluționat fondul notificării conform art. 35 alin. (2) din aceeași lege, entitatea notificată va înainta dispoziția la emiterea căreia a fost obligată de instanță, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, fără efectuarea controlului de legalitate de către prefect. S-a avut în vedere faptul că, în ipoteza în care deciziile/dispozițiile entităților au fost date în executarea unor hotărâri judecătorești, atribuțiile conferite de dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) - validarea/invalidarea deciziilor, respectiv de art. 21 alin. (5) și (8) - verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și, eventual, suplimentarea documentației - nu vor mai fi exercitate de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. În această situație, alin. (10) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 prevede că singura opțiune a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constă în emiterea deciziei de compensare prin puncte, la propunerea secretariatului comisiei. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu mai poate, așadar, să invalideze decizia entității, așa cum ar fi putut să facă dacă nu exista situația de excepție reglementată de alin. (10) al art. 21, când lipsa avizului de legalitate al prefectului constituia de plano motiv de invalidare a deciziei/dispoziției entității notificate. De altfel, aceleași verificări pe care le-ar fi făcut prefectul în cadrul controlului de legalitate au fost făcute deja de instanță - îndeplinirea condițiilor legale pentru recunoașterea calității de persoană îndreptățită, depunerea notificării cu respectarea procedurii în termenul prevăzut de lege, existența la dosar a înscrisurilor care dovedesc calitatea de fost proprietar, respectiv de moștenitor al fostului proprietar al bunului imobil, existența actelor doveditoare referitoare la preluarea abuzivă și înscrisurile care atestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului. În aceste condiții nu se mai justifică efectuarea controlului de legalitate de către prefect, respectiv de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dacă aceste verificări au făcut obiectul judecății unei instanțe, întrucât aceasta ar însemna a se recunoaște un control administrativ asupra unei hotărâri judecătorești, deci o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce contravine dispozițiilor art. 129 din Constituția României, potrivit cărora: „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.“ Or, în situația dată, controlul de legalitate a fost deja efectuat de instanța de judecată, iar hotărârea judecătorească pronunțată în aceste cauze ține loc de dispoziție administrativă. ... ...