Decizia ÎCCJ nr. 13/2019 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. V.1. Catedra de drept penal a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că, în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, argumentele juridice fiind, în sinteză, următoarele: – amânarea aplicării pedepsei este reglementată de legea procesual penală ca o soluție distinctă față de condamnare. Prin urmare, ar fi atipic să se considere că o soluție procesuală cu alt regim juridic produce efecte retroactive, de la momentul pronunțării unei hotărâri de amânare; ... – pedeapsa rezultantă finală a cărei executare este suspendată sub supraveghere poate să nu îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea amânării (de regulă, acesta fiind și motivul pentru care se dispune suspendarea, iar nu amânarea). Or, în acest caz, din nou, raportarea la momentul procesual anterior ar putea produce consecințe care depășesc voința legiuitorului când a reglementat mecanismul, chiar dacă în contextul particular în care - suplimentar - era pronunțată și o hotărâre prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru cea de-a doua infracțiune. În acest caz, ulterior anularii amânării, dacă sunt întrunite (și) condițiile anulării suspendării, se va calcula pedeapsa rezultantă, care este susceptibilă de suspendare a executării; ... – situarea pe aceeași poziție a inculpatului judecat deodată pentru ambele/toate infracțiunile concurente cu cel judecat la momente diferite. Astfel, vedem în acest caz că soluția amânării nu ar fi fost ab initio incidentă. ... În final, s-a arătat că argumentele de oportunitate și de echitate, invocate de opinia contrară, ar trebui să reprezinte un punct de plecare pentru modificarea de către legiuitor a textelor de lege pentru a se permite ca, de lege ferenda, termenul de supraveghere să înceapă să curgă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de amânare. ... V.2. Centrul de cercetări în științe penale al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu privire la rezolvarea de principiu a chestiunii de drept, a menționat, în sinteză, următoarele argumente: – diferența de natură juridică între instituția amânării aplicării pedepsei - ce este un mod de individualizare judiciară a pedepsei amenzii sau închisorii - și instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere - ce este un mod de individualizare judiciară a executării pedepsei închisorii. Dacă în cazul amânării aplicării pedepsei hotărârea judecătorească prin care s-a dispus amânarea nu este o hotărâre de condamnare și deci nu atrage decăderi, interdicții și incapacități [art. 90 alin. (1) din Codul penal], în cazul instituției suspendării executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea prin care se dispune suspendarea este o hotărâre de condamnare cu toate consecințele ce decurg din acest fapt; ... – în cazul ambelor instituții legiuitorul a prevăzut un termen de supraveghere ce este însă diferit - 2 ani în cazul amânării aplicării pedepsei și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei conform art. 84 din Codul penal și, respectiv, un interval de timp între 2 și 4 ani, ce nu poate fi mai mic decât durata pedepsei aplicate, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere și care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; ... – în ciuda naturii juridice diferite a celor două instituții, scopul termenului de supraveghere este același: termenul de supraveghere este perioada de timp fixată de instanță în care activitățile condamnatului sunt controlate printr-o serie de măsuri de supraveghere stabilite prin lege și prin unele obligații fixate de instanță, având ca scop monitorizarea conduitei condamnatului după aplicarea acestor tipuri de măsuri de individualizare a executării pedepsei. S-a apreciat că scopul termenului de supraveghere constituie cheia rezolvării chestiunii de drept indicate, ce trebuie să primească o abordare în spiritul și logica legii, iar nu în litera ei, astfel cum propune Curtea de Apel București; ... – s-a subliniat și simetria reglementării celor două instituții, atât în ceea ce privește stabilirea condițiilor, cât și a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor, a revocării și anulării. Astfel, potrivit art. 89 din Codul penal, anularea amânării aplicării pedepsei se dispune dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, urmând a se aplica, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83 din Codul penal. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei [art. 89 alin. (2) din Codul penal]. Rațiunea pentru care legislatorul a stabilit astfel modul de calcul al termenului de supraveghere după anularea amânării aplicării pedepsei și dispunerea pentru pedeapsa rezultantă în caz de concurs de infracțiuni sau pluralitate intermediară din nou a amânării aplicării pedepsei este tocmai faptul că supravegherea conduitei inculpatului s-a realizat efectiv cu prilejul dispunerii inițiale a amânării aplicării pedepsei, astfel că o prelungire a acestei supravegheri la care s-ar ajunge dacă noul termen de supraveghere s-ar calcula altfel ar fi nejustificată; ... – legiuitorul a prevăzut o reglementare simetrică în cazul anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, potrivit art. 97 din Codul penal, anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, urmând a fi aplicate, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. În caz de concurs de infracțiuni sau pluralitate intermediară, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 91 din Codul penal. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere [art. 97 alin. (2) din Codul penal]. S-a subliniat că rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut un astfel de mod de calcul al termenului de supraveghere (identic cu cel din cazul anulării amânării pedepsei analizat mai sus) - de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus inițial suspendarea, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante - este aceeași: dacă nu s-ar calcula în acest mod, s-ar ajunge la o extindere nejustificată a duratei supravegherii conduitei condamnatului; ... – examinând măsurile de supraveghere și obligațiile indicate de legiuitor pe durata termenului de supraveghere s-au menționat următoarele: ... ... În cazul termenului de supraveghere prevăzut pentru amânarea aplicării pedepsei, în art. 85 din Codul penal se indică cinci măsuri de supraveghere (obligatorii) și zece obligații (cu caracter facultativ). S-a făcut referire la următoarele diferențe între cele două instituții supuse analizei: în ceea ce privește măsurile de supraveghere, în cazul măsurii prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c) din Codul penal, nu mai trebuie comunicată și întoarcerea; în ceea ce privește obligațiile, prima diferență e dată de caracterul obligatoriu în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere față de cel facultativ în cazul amânării aplicării pedepsei; a doua diferență privește numărul mai mare de obligații (dublu - zece) în cazul amânării aplicării pedepsei față de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (cinci); a treia diferență este dată de limitele diferite în ceea ce privește obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității - între 30 și 60 de zile în cazul amânării aplicării pedepsei față de 60 până la 120 de zile în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Diferențele indicate ar putea fi interpretate în sensul respingerii tezei calculării termenului de încercare a suspendării executării pedepsei rezultante sub supraveghere dispuse ca urmare a anulării amânării aplicării pedepsei de la data hotărârii inițiale prin care s-a dispus amânarea. Însă acestea reprezintă doar un impediment aparent, întrucât: în ceea ce privește măsurile de supraveghere, ele sunt mai restrictive în cazul amânării aplicării pedepsei, persoana în cauză fiind obligată să comunice, pe lângă schimbarea locului de muncă și a deplasărilor de orice fel, și întoarcerea din aceste deplasări, or, qui potest majus, potest minor; în ceea ce privește obligațiile, chiar dacă au un caracter facultativ în cazul amânării aplicării pedepsei, acestea sunt mai numeroase și se dispun în număr destul de mare în practică, tocmai pentru o mai bună monitorizare a conduitei persoanei în cauză pe durata termenului de supraveghere. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, obligațiile se dispun de către instanță obligatoriu, însă, deși sunt în număr mai mic, cele care se dispun [art. 93 alin. (2) lit. a) -d) din Codul penal] se suprapun perfect peste obligațiile prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. a) ,c) ,d) ,i) din Codul penal. Celelalte obligații prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. e) ,f) , g) , h) , j) din Codul penal ce nu au corespondent în art. 93 alin. (2) din Codul penal se pot dispune de către instanță ca pedeapsă complementară (cu caracter facultativ) regăsindu-se la art. 66 alin. (1) lit. g) , h) , i) , m) , n) din Codul penal. Acest lucru este posibil deoarece hotărârea prin care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o hotărâre de condamnare. Referitor la obligația de a presta o muncă în folosul comunității, dacă pe perioada termenului de supraveghere a amânării aplicării pedepsei o astfel de obligație a fost dispusă de către instanță în sarcina persoanei în cauză, iar ulterior se dispune anularea amânării aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, obligația de a presta o muncă în folosul comunității corespunzătoare acestui nou termen de supraveghere se reindividualizează și ea de către instanță pe cale administrativă, zilele de muncă deja prestate în perioada termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei urmând a fi luate în considerare de către instanța ce dispune anularea amânării și suspendarea executării pedepsei rezultante. În final, s-a opinat în sensul că, în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. ...