Decizia ÎCCJ nr. 13/2019 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării instanțelor de judecată s-au evidențiat două opinii, fără a se putea considera că una sau alta dintre acestea este majoritară într-o modalitate semnificativă. De asemenea, cele mai multe dintre hotărârile judecătorești anexate, pe de o parte, nu au expus argumentele pentru care au optat pentru una sau alta dintre cele două opinii jurisprudențiale, iar, pe de altă parte, nu au menționat expres data de la care se calculează termenul de supraveghere. Astfel, conform primei opinii jurisprudențiale, în sensul că în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, au fost menționate următoarele argumente juridice: Ambele modalități de individualizare a executării pedepsei, deși vizează aplicarea unor măsuri alternative pedepselor privative de libertate, în ipoteza anulării amânării aplicării pedepsei și contopirii tuturor pedepselor, conform regulilor de la concursul de infracțiuni, prin opțiunea instanței către instituția de individualizare a executării pedepsei principale rezultante prevăzute de art. 91 din Codul penal, se sancționează întreaga pluralitate de infracțiuni. De asemenea s-a mai susținut că un argument îl constituie și măsurile de supraveghere și obligațiile corelative ce pot fi instituite în sarcina inculpatului pe durata termenului de supraveghere, corespunzător art. 85 din Codul penal și art. 92 din Codul penal. S-a precizat că textul de lege nu prevede în mod expres un alt moment și nu se pot aplica prin analogie dispozițiile art. 97 alin. (2) din Codul penal sau art. 89 alin. (2) din Codul penal. Rațiunea instituirii termenului de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei este stabilirea unui interval de timp în care inculpatul să îndeplinească măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite de instanță, interval de timp în care să nu comită infracțiuni de natură să atragă revocarea acestui beneficiu legal. Conform celei de-a doua opinii jurisprudențiale, în sensul că termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei, au fost menționate următoarele argumente juridice: Articolul 92 alin. (2) din Codul penal prevede, în mod expres, că termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă și nu există dispoziții derogatorii. De asemenea, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea sub supraveghere au natură juridică diferită. În lipsa unor dispoziții legale derogatorii privind calculul termenului de supraveghere în situația particulară a anulării amânării aplicării pedepsei urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și în condițiile existenței unei prevederi exprese a legii cu privire la calculul termenului de supraveghere în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă aceasta este rezultată în urma contopirii, data de la care se calculează acest termen nu poate fi decât cea a rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. ...