Decizia ÎCCJ nr. 19/2023 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării instanțelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare. 1) Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) din Codul penal, instanța de apel nu are posibilitatea legală ca, reținând că sunt îndeplinite condițiile de acordare a liberării condiționate în raport cu pedeapsa rezultantă dispusă de prima instanță în urma operațiunilor de contopire între pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății și pedepse anterior aplicate pentru infracțiuni concurente prin hotărâri definitive de condamnare, să acorde liberarea condiționată în situația în care instanța de fond nu a examinat o atare posibilitate, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Brașov, Craiova, Galați (unul din punctele de vedere), Iași (unul din punctele de vedere), tribunalele Argeș, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj (unul din punctele de vedere), Constanța, Dolj, Gorj, Iași, Mehedinți, Sălaj și Vaslui, precum și judecătoriile Alba Iulia, Agnita, Buzău, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, Huși, Întorsura Buzăului, Motru, Novaci, Rupea, Târgu Cărbunești, Târgu Jiu și Vaslui. În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au apreciat că, în esență, în măsura în care prima instanță nu ar fi făcut o examinare a condițiilor de acordare a liberării condiționate, examinarea direct în apel a acestor condiții duce la încălcarea normelor de competență materială și funcțională și, totodată, s-ar încălca dreptul persoanelor interesate și al procurorului de a exercita căile de atac împotriva hotărârii judecătorești. Conform art. 105 alin. (2) din Codul penal, în cazul în care, în raport cu pedeapsa rezultantă, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 sau art. 100 din Codul penal, instanța poate acorda liberarea condiționată. Dacă s-a dispus liberarea condiționată, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări. Conform art. 587-588 din Codul de procedură penală, în materia acordării liberării condiționate competența materială revine exclusiv judecătoriei, hotărârea fiind supusă contestației, care va fi judecată de către tribunal. De asemenea, conform Deciziei nr. LXX (70) /2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță. Această reglementare procedurală cu caracter imperativ impune soluționarea numai de către instanțele la care se face referire în mod limitativ prin art. 449 alin. (2) din Codul de procedură penală a chestiunii contopirii pedepsei stabilite pentru infracțiunea ce face obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost efectuată de prima instanță. Așa cum se arată în considerentele Deciziei nr. LXX (70) /2007, a considera altfel ar însemna să nu se respecte o dispoziție procedurală expresă referitoare la competență și să fie înlăturată fără temei posibilitatea de a se verifica, pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul operațiunii de contopire a acestora, ceea ce ar fi inadmisibil. În consecință, s-a apreciat că examinarea îndeplinirii condițiilor de acordare a liberării condiționate în raport cu pedeapsa rezultantă nu s-ar putea face direct de către instanța de apel, în condițiile în care prima instanță nu a efectuat ea însăși o astfel de examinare, deoarece s-ar încălca normele imperative de competență materială și funcțională și dreptul părților interesate și al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, instituit prin art. 129 din Constituția României, privând inculpații de un grad de jurisdicție. ... 2) În opinia contrară, minoritară, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) din Codul penal, instanța de apel are posibilitatea legală ca, reținând că sunt îndeplinite condițiile de acordare a liberării condiționate în raport cu pedeapsa rezultantă dispusă de prima instanță în urma operațiunilor de contopire între pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății și pedepse anterior aplicate pentru infracțiuni concurente prin hotărâri definitive de condamnare, să acorde liberarea condiționată în situația în care instanța de fond nu a examinat o atare posibilitate, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel București, Bacău, Galați (unul din punctele de vedere), Iași (unul din punctele de vedere), Oradea, Pitești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara, tribunalele Bihor, Covasna, Cluj (unul din punctele de vedere), Satu Mare și Timiș, precum și judecătoriile Aiud, Beiuș, Craiova, Timișoara și Vânju Mare. În susținerea acestei opinii s-a arătat că nu este aplicabilă Decizia nr. LXX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Instituția reglementată de art. 105 alin. (2) din Codul penal se regăsește în titlul 3 - Pedepsele, capitolul V - Individualizarea pedepselor, secțiunea a 6-a - Liberarea condiționată. Astfel, a limita posibilitatea instanței de control judiciar de a cenzura, în apel, practic individualizarea pedepsei, impunând a limita instanța de apel la aspectele discutate în fața instanței de fond, este excesiv, existând situații ce nu pot fi remediate pe cale separată (spre exemplu, reținerea unor circumstanțe atenuante care vizează tot instituția individualizării pedepselor). Pe de altă parte, anulând liberarea condiționată conform art. 105 alin. (1) din Codul penal, prima instanță în mod necesar face aplicarea, implicit, a dispozițiilor art. 105 alin. (2) din Codul penal (care acordă această facultate instanței, deci posibilitatea dispunerii din oficiu), fără a fi necesar să fie formulată o cerere distinctă în acest sens. Nu este de neglijat nici împrejurarea că dispozițiile art. 105 alin. (2) din Codul penal folosesc sintagma „instanța“, fără a face vreo distincție. Pentru aceste considerente, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) din Codul penal, instanța de apel are posibilitatea legală ca, reținând că sunt îndeplinite condițiile de acordare a liberării condiționate în raport cu pedeapsa rezultantă dispusă de prima instanță în urma operațiunilor de contopire între pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății și pedepse anterior aplicate pentru infracțiuni concurente prin hotărâri definitive de condamnare, să acorde liberarea condiționată în situația în care instanța de fond nu a examinat o atare posibilitate. ... ...