Decizia ÎCCJ nr. 10/2023 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureș și Curtea de Apel Timișoara, care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanțele arondate. În materialul transmis de curțile de apel nu a fost identificată practică relevantă în materie la aceste curți sau instanțele arondate. În urma consultării instanțelor de judecată s-au evidențiat următoarele opinii: Într-o primă opinie, susținută de Curtea de Apel Cluj, tribunalele Alba, Bistrița, Constanța, Galați și instanțele din circumscripție, Hunedoara și instanțele din circumscripție, Iași (opinie majoritară), Neamț, Sălaj, Suceava, Timiș, precum și judecătoriile Alba Iulia, Aiud, Agnita, Brăila, Buhuși, Darabani, Dorohoi, Huși, Onești, Rădăuți, Roman, Rupea, Sânnicolau Mare, Suceava, Târgu-Neamț, Zărnești, s-a apreciat că sintagma „când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia“, ce constituie conținutul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și sintagma „toate hotărârile care nu se pot concilia“ ce constituie conținutul art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală se referă și la situația în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancționator și, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condițiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe. Potrivit opiniei exprimate, revizuirea care se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate avea loc atunci când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, legiuitorul neprevăzând dacă aceste hotărâri judecătorești pot fi numai de natură penală ori și de natură civilă. Astfel, s-a apreciat că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În interpretarea textelor de lege invocate s-ar putea reține că nu se pot invoca decât două hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, latura civilă urmând să facă obiectul unei revizuiri conform Codului de procedură civilă. Însă, prin Decizia nr. 102/2021, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii“ din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, s-a creat posibilitatea ivirii unor stări de neconciliabilitate între o hotărâre penală pronunțată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri civile. Or, o astfel de neconciliabilitate nu ar putea fi înlăturată decât prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Totodată, nu poate fi ignorată jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia, deși contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală“ la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenție, precum și faptul că prin hotărâri civile se poate stabili cu titlul definitiv „vinovăția“ cu privire la o acuzație de natură penală. S-a făcut referire la Cauza Doru Lup contra României, în care s-a luat act de declarația Guvernului României care a recunoscut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție, prin ignorarea autorității unei hotărâri definitive civile, de către o instanță penală, în condițiile în care, în procedura de revizuire în materie procesual penală, instanța română a arătat că nu se poate recunoaște neconciliabilitatea dintre o hotărâre civilă și una penală și a considerat cererea reclamantului ca inadmisibilă, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. În a doua opinie, susținută de curțile de apel Bacău, Craiova, Iași, Pitești, Timișoara, tribunalele Arad, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj (opinie majoritară), Gorj, Mehedinți, Sibiu, Vaslui, judecătoriile Botoșani, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Fălticeni, Iași, Întorsura Buzăului, Negrești Oaș, Piatra-Neamț, Vaslui, Vânju Mare, Timișoara, s-a apreciat că sintagma „când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia“, ce constituie conținutul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și sintagma „toate hotărârile care nu se pot concilia“ ce constituie conținutul art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală nu se referă și la situația în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancționator și, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condițiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe. S-a arătat că pentru reținerea cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală este necesară existența a cel puțin două hotărâri penale definitive, prin care instanțele să fi soluționat conflictul de drept substanțial penal (hotărârile să conțină o rezolvare a fondului cauzei), care nu se pot concilia (în sensul că inconciliabilitatea presupune ca hotărârile, prin dispozițiile lor, să se excludă una pe alta, iar acest aspect se referă la situația de fapt, iar nu la probleme de drept) și nu au fost atacate concomitent prin intermediul altor căi extraordinare de atac. S-a apreciat că acest caz de revizuire nu se poate referi decât la hotărâri penale, nefiind posibilă invocarea unei inconciliabilități între o hotărâre civilă (chiar și cu caracter sancționator) și una penală, în contextul în care finalitatea acestei revizuiri este reprezentată de înlăturarea din sfera ordinii de drept a unor hotărâri judecătorești penale definitive ce conțin o eroare judiciară care aduce atingere ordinii de drept constituționale, prin inconciliabilitatea acestora, și, implicit, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să reflecte aceeași realitate juridică. ...