Decizia ÎCCJ nr. 22/2022 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Suceava și Curtea de Apel Timișoara care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanțele arondate. Răspunsurile comunicate de Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Târgu Mureș și Curtea de Apel Brașov cuprind doar mențiunea neidentificării în jurisprudența acestora și a instanțelor arondate a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării, fără a exprima un punct de vedere. În materialul transmis de curțile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Iași, Judecătoria Brașov și Judecătoria Tulcea. În urma consultării instanțelor de judecată, s-au evidențiat următoarele opinii: Într-o primă opinie, susținută de Curtea de Apel București - Secția I penală (opinie majoritară), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală (opinie majoritară), Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Iași, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Timiș, Tribunalul Vaslui (o parte dintre judecători), precum și de către judecătoriile sectoarelor 1-6 București, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Caransebeș, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Liești, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Suceava, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, precum și de către instanțele arondate Tribunalului Ilfov, s-a apreciat că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice“. În argumentarea opiniei exprimate, raportat la prevederile art. 338 alin. (2) din Codul penal, s-a apreciat că sintagma „starea locului“ se referă în mod accesibil și previzibil inclusiv la poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație. După cum s-a reținut în considerentele Deciziei nr. 8 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, „infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 din Codul penal este o infracțiune de pericol, având ca obiect juridic principal relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, care presupun prezența la fața locului a celui implicat în accidentul rutier, protejate fiind astfel și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, în contextul în care părăsirea locului accidentului poate avea repercusiuni asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul și asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate“. S-a apreciat că poziția vehiculelor implicate în accident este o premisă esențială pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulație și, prin urmare, modificarea acestei poziții pune în pericol relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, mai exact, aflarea adevărului privind dinamica producerii accidentului. În același sens, întrucât chiar textul art. 338 alin. (2) din Codul penal face referire la „a modifica starea locului (...) fără acordul echipei de cercetare la fața locului“, sintagma „starea locului“ ar trebui interpretată prin corelare cu legea procesual penală, care reglementează, conform art. 192 și următoarele din Codul de procedură penală, cercetarea la fața locului ca având drept scop constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, iar procesul-verbal de cercetare la fața locului include „descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective“. În acest sens s-a arătat că, deși prevederile art. 77 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precizează în mod distinct ipoteza schimbării poziției vehiculului, schimbarea stării locului include și această ipoteză, întrucât locul faptei ulterior accidentului este determinat atât de suprafață, cât și de obiectele purtătoare de probe, fiind astfel inclus vehiculul implicat în accidentul rutier. De altfel, situația premisă a infracțiunii în discuție o reprezintă producerea unui accident de circulație, astfel cum acesta este definit de art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, una din condițiile limitativ prevăzute de lege ale evenimentului fiind ca în acesta să fi fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. În a doua opinie, susținută de Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Caraș-Severin, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Vaslui (o parte dintre judecători), Judecătoria Huși, Judecătoria Iași, Judecătoria Reșița, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Timișoara, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Zimnicea, s-a apreciat că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului nu are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice“. În argumentarea opiniei exprimate, instanțele amintite au precizat, în esență, că în cuprinsul art. 77 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice legiuitorul utilizează trei sintagme diferite privind obligațiile în cazul unui accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, respectiv „schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație“, „modificarea stării locului“ și „ștergerea urmelor accidentului“, dintre care doar două sunt reluate și în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal, în care nu se regăsește și sintagma „schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație“. În fine, așa cum s-a reținut în Decizia nr. 18/3.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu trebuie să se piardă din vedere că prioritară este regula interpretării gramaticale sau literale, or dispozițiile de drept penal sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv, prin analogie, în defavoarea inculpatului. ...