Decizia ÎCCJ nr. 67/2022 (HP)Punctul V

V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării instanțelor de judecată s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare. 1) Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă, consecința fiind că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, sunt susceptibile de a fi aplicate ca lege mai favorabilă, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Bacău, București (unul din punctele de vedere), Craiova (unul din punctele de vedere), Galați, Iași (unul din punctele de vedere), Oradea, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara, tribunalele Alba, Arad, Bacău, Brăila, București, Bihor, BistrițaNăsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj (unul din punctele de vedere), Galați, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Teleorman, Vaslui, precum și judecătoriile Alba Iulia, Aiud, Bacău, Bistrița, Băilești, Beiuș, Brașov, Buhuși, Calafat, Caracal, Caransebeș, Constanța, Corabia, Craiova, Filiași, Hârșova, Huși, Iași, Lugoj, Moinești, Moldova Nouă, Năsăud, Novaci, Oradea, Pașcani, Piatra-Neamț, Petroșani, Podu Turcului, Răducăneni, Reșița, Roman, Roșiori de Vede, Rupea, Satu Mare, Târgu Jiu, Tulcea, Turnu Măgurele, Vaslui și Zimnicea. În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au apreciat, în esență, că prescripția răspunderii penale este o instituție de drept substanțial, având în vedere că aceasta este reglementată în cadrul Codului penal, în titlul VII. În acest sens, prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013), s-a arătat că prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal, și s-a decis că prevederile art. 124 din Codul penal din 1969, care a constituit obiectul excepției de neconstituționalitate formulate direct de Avocatul Poporului, sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi. Aceeași interpretare, în sensul că prescripția răspunderii penale este o instituție de drept substanțial, a fost realizată și prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014), în care s-a reținut că: „Pentru identitate de raționament, având în vedere și împrejurarea că modul de reglementare al prescripției răspunderii penale prin dispozițiile art. 153-156 din noul Cod penal nu diferă de cel stabilit de vechiul Cod penal în art. 121-129, se poate afirma cu certitudine că prescripția răspunderii penale este guvernată de norme de drept penal substanțial, fiind susceptibilă de a beneficia de efectele aplicării mitior lex“. ... 2) Într-o altă opinie s-a apreciat că normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept procesual, supuse principiului tempus regit actum, considerându-se că art. 155 alin. (1) din Codul penal în forma în vigoare în perioada 26.06.2013-30.05.2022 nu este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel București (unul din punctele de vedere), Craiova (unul din punctele de vedere), Iași (unul din punctele de vedere) și Pitești, precum și judecătoriile Alexandria, Onești, TârguNeamț și Zalău. În susținerea acestei opinii s-a arătat, în esență, că în considerarea principiului tempus regit actum actele procesuale întocmite de către organele judiciare înainte de data de 25.06.2018 rămân valabile ca acte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, cu precizarea că Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018) nu întrunește condițiile unei legi penale mai favorabile, în sensul art. 5 din Codul penal, deoarece nu a fost legiferat în sensul înlăturării instituției prescripției speciale a răspunderii penale. De asemenea, articolul unic al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal nu conține dispoziții tranzitorii referitoare la aplicarea în timp și nu intră în conflict cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, întrucât acestea urmăresc tocmai punerea în acord a unor dispoziții declarate neconstituționale, respectiv art. 155 alin. (1) din Codul penal, cu Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018). În privința incidenței deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018) și nr. 358 din 26 mai 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), cu referire asupra întreruperii cursului prescripției răspunderii penale reglementate de art. 155 alin. (1) din Codul penal, trebuie reținut că, în paragraful 73 al Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), instanța de contencios constituțional precizează faptul că în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă și în absența intervenției legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării acestei decizii, respectiv 25.06.2018, și până la intrarea în vigoare a unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care să clarifice norma [art. 155 alin. (1) din Codul penal], fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept“. Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale, reiese că în perioada 25.06.2018-30.05.2022 nu a existat în fondul activ al legislației vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, astfel că la momentul analizării incidenței prescripției răspunderii nu vor fi avute în vedere actele de întrerupere îndeplinite în perioada 25.06.2018-30.05.2022. Cu privire la intervalul de timp anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, respectiv anterior datei de 25.06.2018, este de subliniat că, prin considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, Curtea Constituțională a menționat în mod expres că, în intervalul dintre data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, nu există cazuri care să permită întreruperea cursului prescripției penale, neexistând vreo referire la perioada de timp anterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, astfel că aplicarea acestei din urmă decizii în afara perioadei de timp menționate în mod expres de Curtea Constituțională reprezintă o încălcare a Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale, precum și a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, conform cărora „deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 5 alin. (1) din Codul penal, conform acestui text de lege, „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă“, s-a apreciat că Decizia Curții Constituționale nu reprezintă o lege în sensul art. 5 din Codul penal, astfel că nu se poate aplica retroactiv ca lege penală mai favorabilă, dispozițiile imperative ale art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, impunând ca deciziile Curții Constituționale să fie aplicabile doar pentru viitor, iar considerentele Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale stabilesc în mod explicit perioada de timp în care nu există cazuri care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Singura lege care a intervenit relativ la dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal de la data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, astfel că pentru perioada de timp anterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale sunt aplicabile dispozițiile 155 alin. (1) din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal - reprezentând legea penală mai favorabilă. De asemenea, dispozițiile art. 155 alin. (2) din Codul penal nu au fost declarate neconstituționale, astfel că după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. Prin urmare, actele de întrerupere efectuate anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale rămân valabile și produc efectul prevăzut de art. 155 alin. (2) din Codul penal. ... 3) Într-o opinie contrară s-a apreciat că prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal substanțial, însă nu există o lege penală mai favorabilă aplicabilă acestei instituții în perioada 25.06.2018-30.05.2022, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel București (unul din punctele de vedere), Iași (unul din punctele de vedere), precum și judecătoriile Motru și Târgu Cărbunești. În susținerea acestei opinii, alături de argumentele invocate la punctul 3 din cuprinsul încheierii de sesizare, s-a arătat că prin considerentele Deciziei nr. 180 din 28 martie 2019 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 21 mai 2019) s-au reținut următoarele: „35. Practic, critica autorului pornește de la premisa referitoare la aplicabilitatea erga omnes pentru viitor și la efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale. Or, dispozițiile legale criticate au în vedere situația referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei și nicidecum pe cele referitoare la aplicarea unor decizii ale instanței de contencios constituțional, întrucât nu aceste decizii intră sub incidența textului criticat, ci legea penală mai favorabilă, care capătă acest caracter fie ab initio, prin aceea că așa a fost adoptată de către autoritatea legiuitoare primară sau delegată, fie ulterior, prin intervenirea unei decizii de admitere a Curții Constituționale. Caracterul mai favorabil nu este dat de decizia Curții Constituționale, ci de însuși conținutul normei legale din cauză în forma astfel cenzurată de Curte, deoarece pot exista și decizii de admitere ale instanței de contencios constituțional care prin efectele lor conferă normei caracterul unei legi mai aspre (de exemplu, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, aplicabilă în cauză). În context, Curtea mai reține că, în jurisprudența sa (a se vedea Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018), a statuat - cu privire la situația cauzelor definitiv judecate - că o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare poate avea efecte asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare. Or, câtă vreme este validă o astfel de interpretare cu privire la cauzele definitiv judecate, cu atât mai mult, cu privire la cauzele penale în care litigiul nu a fost epuizat, o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de drept penal substanțial poate avea efecte asimilate efectelor unei legi penale mai favorabile. Per a contrario și în antiteză, există și situații în care, întrucât decizia Curții Constituționale, producând, în conținutul normei legale analizate, efecte mai aspre, nu poate genera aplicabilitatea normei respective tocmai ca urmare a aplicării principiului constituțional al legii penale mai favorabile [a se vedea în acest sens Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională].“ Relevanță prezintă, sub acest aspect, și considerentele Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018 pronunțate de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018), paragrafele 44 (teza inițială) și 59: „44. Din această perspectivă, Curtea constată că posibilitatea producerii unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau specifice intervenirii unei pedepse mai ușoare decât cea care se execută poate fi generată nu numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, ci și de însăși o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare. (...) 59. În concluzie, întrucât efectele deciziei de admitere, pronunțate de Curtea Constituțională, privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât și în cele definitiv judecate, și independent de pasivitatea legiuitorului, Curtea constată ca soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, și soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea și aplicarea pedepsei și art. 147 alin. (1) și alin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituționale, cât și la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.“ Considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional sunt obligatorii în măsura în care dispozitivul se sprijină pe acestea (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). În aceste condiții, deciziile Curții Constituționale nu au valoarea de lege penală mai favorabilă, neexistând nicio decizie a instanței de contencios constituțional care să sancționeze, sub acest aspect, dispozițiile art. 5 din Codul penal. ... ...