Decizia ÎCCJ nr. 12/2019 (RIL)Punctul IV

IV. Opinia procurorului general 28. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că cea de-a doua opinie este în litera și spiritul legii. ... 29. A arătat că examenul jurisprudenței atașate sesizării relevă că, în soluționarea contestațiilor formulate împotriva raportului întocmit de lichidatorul judiciar asupra fondurilor obținute din lichidarea bunurilor din averea debitorului și planului de distribuire între creditori, s-a creat o jurisprudență neunitară cu privire la ordinea de prioritate la distribuire a creanțelor bugetare ce constau în impozite și taxe locale datorate pentru clădirile, terenurile și mijloacele de transport aflate în proprietatea debitorului aflat în faliment, bunuri valorificate în procedură. ... 30. S-a observat că în niciuna dintre cauzele analizate, prezentate pentru exemplificarea caracterului neunitar al jurisprudenței, creditorul fiscal nu a avut constituită o cauză de preferință, astfel încât creanța invocată de acesta era pură și simplă. ... 31. De asemenea, deși din modul de formulare a problemei de drept autorul sesizării pune în discuție și ipoteza sumelor datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii și data intrării în faliment, în cazul în care acestea nu au fost declarate și înscrise ca atare în tabelul suplimentar, jurisprudența atașată sesizării nu demonstrează existența unei probleme de drept din perspectiva decăderii creditorilor bugetari ca efect al aplicării dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, corespunzător art. 146 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu art. 76 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 114 din Legea nr. 85/2014. ... 32. S-a apreciat că, în realitate, problema de drept privește ordinea de prioritate la distribuire a creanțelor reprezentând impozite și taxe datorate bugetelor locale, după deschiderea procedurii, pentru bunurile valorificate în faliment, iar orientările de jurisprudență aflate în divergență privesc aplicarea, în privința acestor creanțe, a dispozițiilor art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, corespunzător art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014, respectiv art. 123 pct. 1, 3 sau 4 din Legea nr. 85/2006, corespunzător art. 161 pct. 1, 4 și 5 din Legea nr. 85/2014, orientările divergente fiind circumscrise următoarelor opinii: În prima opinie, identificată la nivelul curților de apel Constanța și Cluj și la Tribunalul Gorj se consideră că impozitele și taxele locale datorate pentru bunurile vândute din averea debitorului beneficiază de ordinea de preferință prevăzută de art. 121 alin. (1) pct. 1 sau, după caz, de art. 123 pct. 1 sau pct. 3 din Legea nr. 85/2006 [corespunzător art. 159 alin. (1) pct. 1 și art. 161 pct. 1 sau pct. 4 din Legea nr. 85/2014]. În cea de-a doua opinie, identificată la nivelul curților de apel București, Timișoara, Alba Iulia, Suceava, Ploiești, Brașov, Oradea și Craiova, se consideră că impozitele și taxele locale datorate pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, pentru bunurile debitoarei, valorificate în procedura falimentului nu beneficiază, la distribuire, de ordinea de preferință prevăzută de art. 121 alin. (1) pct. 1 sau art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 [actual art. 159 alin. (1) pct. 1, respectiv art. 161 pct. 1 din Legea nr. 85/2014], ci au ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 (corespunzător art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014), prevăzută pentru creanțele bugetare. La nivelul Curții de Apel Cluj există și o jurisprudență în care se consideră că, în categoria cheltuielilor de administrare curentă, ce pot fi distribuite potrivit art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 [corespunzător art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014], pot fi incluse doar impozitele pentru imobilele vândute, datorate ulterior trecerii în faliment. Impozitele datorate pentru aceleași bunuri pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, precum și pentru perioada de observație sunt reflectate în tabelul definitiv și în tabelul suplimentar, astfel încât distribuirea lor se va realiza conform art. 123 din Legea nr. 85/2006 (corespunzător art. 161 din Legea nr. 85/2014). ... 33. Analizând problema de drept, s-a apreciat că impozitele și taxele locale datorate pentru clădirile, terenurile și mijloacele de transport aflate în averea debitoarei, valorificate în procedura falimentului, nu constituie cheltuieli necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri din perspectiva ordinii de prioritate prevăzute de art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 [corespunzător art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014] și nu pot beneficia de ordinea de preferință prevăzută de art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006 (corespunzător art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014), în calitate de creanțe rezultate din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii. ... 34. De asemenea s-a arătat că analiza problemei de drept din perspectiva art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, corespunzător art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, nu este de natură să conducă la o altă concluzie. ... 35. În măsura în care impozitele și taxele locale născute în perioada de observație, de reorganizare și faliment nu au fost plătite în aceste etape ale procedurii, la distribuirea sumelor obținute din lichidarea averii debitorului vor beneficia de ordinea de preferință prevăzută de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, corespunzător art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, neputându-se considera că, în temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, corespunzător art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, aceste creanțe beneficiază, la distribuire, de o altă ordine de prioritate decât cea care ar rezulta din art. 123 din Legea nr. 85/2006, corespunzător art. 161 din Legea nr. 85/2014, ori că doar impozitele și taxele locale născute în perioada falimentului sunt cheltuieli de administrare și conservare a bunurilor valorificate în această etapă, întrucât, pe de o parte, această din urmă distincție nu are o suficientă justificare normativă, iar, pe de altă parte, creanțele în discuție au natura juridică a unor creanțe bugetare, natură care se menține pe toată durata procedurii, indiferent de etapa în care s-a născut creanța. ... ...