Decizia CCR nr. 179/2025Punctul 14
Punctul 14
14. De asemenea, Curtea a arătat că atât textul art. 21 din Constituție, cât și dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilesc dreptul de acces al cetățeanului la o instanță judecătorească pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, fără a preciza sau a limita acest acces numai la calea contenciosului administrativ, iar art. 126 alin. (6) din Constituție se limitează la reglementarea constituțională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, de la care fac excepție în mod absolut numai două categorii de acte, cele de comandament cu caracter militar și cele care privesc raporturile cu Parlamentul, care prin natura lor nu sunt supuse sub nicio formă controlului judecătoresc (Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006). Astfel, Curtea observă că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 sunt o transpunere la nivel infraconstituțional a prevederilor art. 126 alin. (6) teza întâi din Legea fundamentală, potrivit cărora „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar“. ...
Sursa oficială ↗