Decizia ÎCCJ nr. 8/2019 (HP)Paragraful 9

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 25.02.2019 · dosar 15.930/231/2016
Paragraful 9
În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 15.930/231/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Interpretarea art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, în sensul dacă acesta reprezintă o normă specială ce derogă de la norma generală, instituită de art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și stabilește o competență specială a șefului serviciului poliției rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenția, sub aspectul aplicării sancțiunii contravenționale complementare, în situația în care contravenientul a săvârșit fapta pe raza de competență a altui județ decât cel care îl are în evidență. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2019.
Sursa oficială ↗