Decizia ÎCCJ nr. 4/2019 (RIL)Paragraful 20

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 11.02.2019 · dosar 3.078/1/2018
Paragraful 20
Astfel, condiția recunoașterii totale a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a fost interpretată în doctrină în sensul obligativității recunoașterii acestora atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, procedura abreviată neputând fi aplicată atunci când inculpatul recunoaște fapta în materialitatea ei, dar nu și forma de vinovăție cu care procurorul a considerat că fapta a fost comisă.
Sursa oficială ↗