Decizia ÎCCJ nr. 6/2019 (RIL)Punctul IV

IV. Examenul jurisprudențial 6. Din examinarea hotărârilor judecătorești transmise, procurorul general a observat că s-a conturat existența unei practici judiciare neunitare în ceea ce privește problema de drept anterior expusă, fiind identificate două orientări: A. Într-o opinie majoritară, se consideră că este posibilă compensația judiciară a obligațiilor de întreținere stabilite în sarcina fiecăruia dintre părinți, atunci când copiii au fost separați, iar fiecare părinte prestează întreținere copilului (copiilor) care nu locuiește (locuiesc) împreună cu el. S-a arătat că, potrivit art. 531 alin. (1) din Codul civil, instanța de tutelă va putea mări sau micșora obligația de întreținere sau poate hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui care o primește. Obligația de întreținere are caracter personal, fiind inseparabil legată atât de persoana celui îndreptățit a o primi, cât și de persoana celui obligat să o presteze. Astfel, creanța de întreținere este exceptată de la regula compensației legale, însă compensația judiciară este posibilă, atunci când unii dintre copii sunt încredințați unui părinte, iar alții, celuilalt părinte. Cum fiecare dintre părinți locuiește cu unul (unii) dintre minori și asigură în natură întreținerea acestuia (acestora), se poate dispune compensarea obligațiilor de întreținere datorate reciproc de părți și, eventual, sistarea obligației de întreținere stabilite în sarcina părintelui care datorează o pensie de întreținere mai mică pentru copilul (copiii) încredințat (încredințați) celuilalt părinte. Totodată, s-a mai reținut că este necesară îndeplinirea condiției ca fiecare dintre părinți să contribuie în mod egal, atât proporțional cu mijloacele sale, cât mai ales cu nevoile concrete ale persoanei față de care se prestează întreținerea (conform art. 529 din Codul civil), instanța fiind datoare să realizeze un echilibru, astfel încât, respectându-se principiul egalității de drepturi, fiecare părinte să contribuie, în ansamblu, proporțional cu mijloacele sale, iar fiecare dintre copii să primească o întreținere proporțională cu nevoile sale. Necesitatea creării acestui echilibru rezidă tocmai în a nu exista situații defavorabile, în care unul dintre copii ar avea condiții mai bune de trai deoarece se află în grija unui părinte cu venituri mai mari sau, dimpotrivă, contribuția unuia dintre părinți să fie mai împovărătoare decât a celuilalt din cauza unor venituri mai mici ale sale ori a unor nevoi mai mari ale copilului care locuiește cu el. În unele dintre aceste cauze, instanțele au constatat că, potrivit art. 1.617 alin. (1) din Codul civil, a operat de drept compensația dintre cele două obligații de plată a pensiei de întreținere, datoriile fiind certe, lichide și exigibile. Majoritatea instanțelor au compensat obligațiile de întreținere, obligând pe fiecare dintre părinți la întreținerea copilului care locuiește cu acesta, în considerarea unor venituri aproximativ egale, de cele mai multe ori la nivelul salariului minim pe economie, determinat statistic. Este de remarcat și faptul că soluția compensării nu a fost dezbătută și motivată în drept de către instanțe, ci a fost considerată ca firească. Totodată, se poate constata că instanțele care au recurs la această soluție au considerat că ambii părinți sunt obligați să presteze întreținere către toți copiii pe care îi au, compensarea fiind doar o modalitate concretă și eficientă de executare a obligației. Soluția compensării judiciare se adoptă în funcție de situația concretă din fiecare speță. ... B. Într-o altă orientare, minoritară, s-a considerat că în această ipoteză nu este posibilă compensarea judiciară a obligațiilor de întreținere, întrucât ambii părinți datorează întreținere copiilor lor, potrivit art. 516 din Codul civil. S-a motivat și în sensul că, potrivit art. 1.618 lit. c) din Codul civil, compensația nu poate interveni atunci când are ca obiect un bun insesizabil, precum sunt creanțele privind dreptul de întreținere, interdicția fiind de natură a ocroti interesul superior al minorilor creditori ai întreținerii. Aceste dispoziții sunt imperative, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că ambele creanțe sunt certe, lichide și exigibile și faptul că au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură. În plus, s-a arătat că, potrivit art. 515 din Codul civil, nimeni nu poate renunța pentru viitor la dreptul său de întreținere. Prin urmare, părinții minorilor, în calitate de reprezentanți legali ai acestora, nu pot renunța la dreptul de a primi plata pensiei de întreținere. Această interdicție legală este aplicabilă chiar și în cazul în care fiecare minor ar locui la celălalt părinte, deoarece minorii trebuie să beneficieze de aceleași condiții financiare. Dacă unul dintre părinți nu ar datora pensie de întreținere pentru minorul care se află în grija celuilalt părinte, atunci s-ar ajunge în situația în care un minor ar avea condiții de trai mai bune, deoarece se află în grija unui părinte care are venituri mai mari. Or, plata pensiei de întreținere aduce egalitate în aceste situații. ... ... ...