Decizia ÎCCJ nr. 6/2019 (RIL)Punctul VI

VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 8. Procurorul general consideră că prima orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii, susținând că, în principiu, compensația este posibilă în materia obligației de întreținere datorată de părinte copilului său, întrucât creanța de întreținere nu este insesizabilă, în sensul că nu poate fi nicicând urmărită, ci, dimpotrivă, aceasta poate fi supusă urmăririi silite mobiliare, după distincțiile prevăzute de art. 729 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de procedură civilă (până la o cotă de 1/2 pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere, respectiv până la o cotă de 1/3 pentru orice alte datorii). Caracterul reciproc al datoriilor este de esența compensației, așa cum se desprinde din definiția dată acesteia de art. 1.616 din Codul civil. Pe de altă parte, atât definiția dată compensației, cât și condițiile de existență ale acesteia prevăzute de art. 1.617 din Codul civil (datorii certe, lichide și exigibile, având ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură) trebuie considerate ca referindu-se doar la compensația legală, aspect care rezultă din utilizarea în art. 1.617 alin. (1) din Codul civil a termenului „compensația operează de plin drept“, noul Cod civil, la fel ca și cel din 1865, nefăcând referiri la compensația convențională sau la cea judiciară, acestea fiind creații ale doctrinei și jurisprudenței. Faptul că legea civilă nu reglementează decât compensația legală se explică prin aceea că existența compensației convenționale nu este altceva decât rezultatul libertății contractuale și al autonomiei de voință a datornicilor mutuali, părțile fiind libere să încheie orice act juridic prin care să pună capăt unor obligații reciproce într-un alt mod decât prin plată efectivă (prin compensație, remitere de datorie, dare în plată). Rostul compensației convenționale este acela de a acoperi tocmai acele situații în care compensația legală nu poate fi operațională, cum ar fi faptul că datoriile nu sunt ajunse încă la maturitate, nu sunt certe sau cuantumul nu rezultă cu exactitate din titlul lor. Efectul esențial care se produce între beneficiarii compensației este că obligațiile se sting reciproc și concomitent, ca și când ar fi fost făcută o plată a fiecărei obligații în parte. Atât sub imperiul fostului Cod al familiei, cât și al actualelor dispoziții ale Codului civil, se prevede posibilitatea încheierii de către părinți a unor înțelegeri cu privire la contribuția fiecăruia la întreținerea copilului minor în caz de divorț, însă, în această situație, învoiala produce efecte numai dacă este încuviințată de instanță. Spre deosebire de reglementarea Codului familiei, potrivit căreia întreținerea se putea executa alternativ, fie în natură, fie în bani [art. 93 alin. 1], Codul civil instituie executarea în natură ca principală modalitate de executare. În considerarea obligației de încurajare a părților de a recurge la metode de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă stipulată în dispozițiile art. 263 alin. (2) din Codul civil, instanța de judecată poate lua act de înțelegerea părților cu privire la compensarea obligațiilor reciproce de întreținere datorate de fiecare părinte, aceasta și pentru că acest mod de stingere a obligațiilor prezintă o mare utilitate practică pentru ambele părți. Compensarea obligațiilor bilaterale de întreținere, prin validarea de către instanță a înțelegerii părinților în acest sens, este și singura modalitate de restabilire a caracterului echitabil al contribuției părinților la întreținerea copilului minor. Solicitarea pe care părțile o adresează instanței ca aceasta să dispună compensarea obligațiilor lor reciproce se datorează în acest caz tocmai faptului că nu este incidentă compensația legală, altfel, compensarea obligațiilor s-ar fi făcut automat, în virtutea legii, fără ca părțile să o mai solicite. Din faptul că înțelegerea părților cu privire la compensarea obligațiilor de întreținere trebuie validată de instanță, compensarea convențională fiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de modul în care aceasta influențează interesul superior al copiilor, nu trebuie să se înțeleagă că în astfel de cauze ar fi vorba despre o compensație judiciară expresă, ce ar putea opera doar în acele proceduri ce presupun o lichidare judiciară în sensul art. 1.617 alin. (2) din Codul civil. În concluzie, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.616-1.618 lit. c) raportat la art. 499,art. 514 alin. (1) și (3) , art. 515, art. 525 alin. (1) ,art. 529-531 din Codul civil și art. 729 alin. (3) și (7) din Codul de procedură civilă, instanța de tutelă va putea încuviința compensația convențională a obligațiilor de întreținere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuiește cu acesta, în măsura în care înțelegerea părinților nu contravine interesului superior al copilului. ... ...