Decizia ÎCCJ nr. 6/2019 (RIL)Paragraful 9
Paragraful 9
Rezumând orientările jurisprudențiale, doamna procuror Diana Berlic arată că procurorul general apreciază prima orientare jurispudențială (în care se consideră că este posibilă compensația obligațiilor de întreținere stabilite în sarcina fiecăruia dintre părinți, atunci când copiii au fost separați, iar fiecare părinte prestează întreținere copilului/copiilor care nu locuiește/locuiesc împreună cu el, sub forma compensației convenționale) ca fiind în litera și spiritul legii. Pornind de la trăsăturile juridice ale obligației de întreținere, astfel cum sunt stabilite de art. 514 din Codul civil, se observă inoperabilitatea compensației legale, generată de caracterul insesizabil al obligației de întreținere, potrivit art. 1.618 lit. c) din Codul civil. Insesizabilitatea creanței nu este însă absolută, ea putând fi urmărită în condițiile art. 729 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. Din această perspectivă, s-ar putea deduce posibilitatea aplicării compensației legale, numai că, în cauză, nu este îndeplinită condiția caracterului reciproc al datoriilor. Codul civil reglementează numai compensația legală, dispozițiile art. 1.616 și 1.617 privind definiția și condițiile de existență ale acesteia neputând fi aplicate celorlalte forme de compensație - convențională și judiciară - creații ale doctrinei și jurisprudenței. În această materie, libera voință a părinților, exprimată în fața instanței de tutelă, face să opereze compensația convențională, care este posibilă numai dacă este respectat principiul ocrotirii interesului superior al minorului, astfel cum este reglementat de art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 272/2004). Astfel, orice învoială a părinților poate produce efecte numai cu condiția încuviințării ei de către instanța de tutelă. În alegerea soluției propuse, procurorul general a avut în vedere și faptul că restabilirea echității se poate face admițând posibilitatea compensării obligațiilor de întreținere. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii de unificare a practicii, în sensul arătat.
Sursa oficială ↗