Decizia CCR nr. 161/2025Punctul 7
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 08.04.2025
- Dosarul
- 2.458/2/2019
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că textul criticat instituie o contribuție suplimentară la Fondul pentru mediu în cazul în care Administrația Fondului pentru Mediu constată diferențe între cantitățile de echipamente electrice și electronice importate de operatorii economici față de cele raportate de aceștia, deși legiuitorul nu stabilește o obligație de plată de bază. Se mai arată că textul criticat instituie o contribuție suplimentară pentru operatorii economici care nu își îndeplinesc obligația de declarare în termen a cantității de echipamente electrice și electronice introduse pe piața națională, în condițiile în care declararea în termen nu presupune nicio contribuție. Tratamentul egal ar presupune ca legea să impună o contribuție de bază, a cărei nerespectare să creeze obligația plății unei amenzi, precum și a contribuției suplimentare și a eventualelor accesorii. Prin urmare, textul criticat, care stabilește că încălcarea unei obligații conduce la nașterea unei obligații complet noi de plată, a unei taxe inexistente pentru restul subiecților de drept, care derulează același tip de activități comerciale, este discriminatoriu. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.