Decizia ÎCCJ nr. 2/2019 (RIL)Punctul X

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 14.01.2019 · dosar 11/2016
Punctul X
X. Rapoartele asupra recursului în interesul legii 72. Punctele de vedere ale judecătorilor-raportori asupra problemei de drept au fost diferite, drept care în cauză au fost întocmite două rapoarte. ... 73. Soluția propusă prin unul dintre rapoarte a fost, în principal, de respingere a recursului în interesul legii ca inadmisibil și, în subsidiar, pronunțarea unei decizii în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, competența materială procesuală a procedurilor execuționale, în care se formulează apărări pe fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, revine instanței competente să soluționeze aceleași raporturi juridice și pe calea acțiunii directe, potrivit departajării administrative realizate prin hotărâre a colegiului de conducere la nivelul fiecărei instanțe. ... 74. În cel de-al doilea raport întocmit în cauză s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, în apelurile formulate împotriva hotărârilor prin care s-au soluționat cereri privind încuviințarea executării silite, precum și contestații la titlul executoriu, atunci când acesta este generat în raporturi juridice de drept substanțial reglementate prin legislația specifică profesioniștilor, competența materială procesuală revine tribunalelor/secțiilor/completurilor specializate în cauze cu profesioniști. ... ...
Sursa oficială ↗