Decizia ÎCCJ nr. 1/2019 (RIL)Punctul 3

3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că fapta martorului care face declarații mincinoase sau nu spune tot ce știe, sub prestare de jurământ, întrunește doar elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal. Instanțele au considerat că infracțiunea de favorizare a făptuitorului are caracter de incriminare generală, dar subsidiară, ajutorul dat unui făptuitor primind această calificare numai atunci când alte dispoziții nu incriminează ipoteze speciale de favorizare. Prin urmare, s-a apreciat că atunci când este săvârșită prin efectuarea de afirmații mincinoase sau omisiunea de a expune cele știute privind fapte sau împrejurări esențiale ale cauzei de către o persoană audiată în calitate de martor, dacă scopul este același, constând în ajutorul dat făptuitorului pentru împiedicarea sau îngreunarea tragerii la răspundere penală, norma prioritară este cea prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal. Totodată, s-a reținut că depozițiile date de martor cu nesocotirea obligației de a declara adevărul în legătură cu obiectul audierii, în lipsa altor acte concrete de favorizare, constituie doar infracțiunea de mărturie mincinoasă, coexistența celor două infracțiuni fiind posibilă doar în situația în care latura obiectivă este realizată prin acte materiale diferite (anexele nr. 1-9), același punct de vedere fiind împărtășit și de instanța supremă (anexele nr. 10-11). În acest sens s-a arătat că infracțiunea de mărturie mincinoasă constituie o variantă specială a favorizării unui făptuitor, întrucât prin mărturie mincinoasă, în cauzele penale, se poate realiza implicit și o favorizare a făptuitorului. Astfel, s-a conchis că indiferent de faptul că, prin mărturia mincinoasă depusă, inculpatul acționează cu intenție directă, urmărind favorizarea unui făptuitor, sau cu intenție indirectă, adică neurmărind în mod expres favorizarea făptuitorului, dar acceptând posibilitatea producerii și a acestui rezultat, aceeași faptă nu poate întruni elementele materiale a două infracțiuni distincte, urmând a se reține numai „infracțiunea specială“, respectiv infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 269 alin. (1) din Codul penal. ... 3.2. Într-o a doua orientare a practicii, instanțele de judecată au stabilit că ajutorul care constituie obiectul material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, atunci când reprezintă o acțiune care realizează conținutul unei alte infracțiuni, se poate reține concursul formal, în condițiile art. 38 alin. (2) din Codul penal. Instanțele au reținut că afirmațiile mincinoase generează atât urmarea alterării aflării adevărului, cât și urmarea favorizării inculpatului în cadrul procesului penal în care este judecat, deoarece, deși obiectul juridic generic este identic, obiectul juridic special este „asemănător, dar nu identic“, iar pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului este mai mare decât cea pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, astfel încât nu se poate accepta că infracțiunea de favorizare a făptuitorului are caracter subsidiar față de cea de mărturie mincinoasă (anexele nr. 12-22), această orientare fiind ilustrată și de jurisprudența instanței supreme (anexa nr. 23). ... 3.3. Ca urmare a verificării jurisprudenței naționale, judecătorul-raportor a identificat chiar și o a treia orientare a practicii, cea în care s-a considerat că fapta martorului care face declarații mincinoase sau nu spune tot ce știe, sub prestare de jurământ, întrunește doar elementele de tipicitate ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută de dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul penal: – În ceea ce privește raportul dintre infracțiunea de favorizarea făptuitorului și infracțiunea de mărturie mincinoasă se apreciază că, spre deosebire de vechea reglementare, având în vedere inversarea topicii textelor normative în cadrul titlului IV și limitele superioare de pedeapsă, Codul penal din 2009 nu atribuie caracter general subsidiar infracțiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) din Codul penal în raport cu cea prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal. ... În acest sens, ajutorul acordat făptuitorului de către persoana care se prezintă, din proprie inițiativă, în fața organului judiciar, solicită să fie audiată și dă, în calitate de martor, declarații mincinoase, afirmând ca este autorul unei fapte pe care nu o comisese, în scopul evident de a împiedica sau îngreuna cercetările cu privire persoana făptuitorului, constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului. Referitor la posibilitatea reținerii unei pluralități de infracțiuni se evidențiază că aceasta există doar în situația în care împrejurările de fapt concrete relevă elemente obiective care nu se suprapun, astfel încât nu se poate reține, doar în considerarea condițiilor în care a fost comisă fapta, existența unui concurs ideal de infracțiuni între infracțiunea de favorizare a făptuitorului și cea de mărturie mincinoasă. (anexa nr. 6 - Judecătoria Oradea). ... ...