Decizia ÎCCJ nr. 1/2019 (RIL)Punctul 4

4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție În opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca titular al sesizării, s-a arătat că prima orientare jurisprudențială este soluția legală în materie și s-a argumentat că dezlegarea problemei de drept impune a lămuri dacă în situația faptică descrisă (fapta unei persoane audiate în calitate de martor de a da declarații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată) ne regăsim în prezența unui concurs de calificări (caz în care va fi reținută doar o singură faptă) sau a unui concurs ideal (caz în care vor fi incidente două infracțiuni). Concursul de calificări a fost definit în doctrină^1 ca fiind „situația în care două sau mai multe dispoziții legale sunt susceptibile de a fi aplicate pentru sancționarea acțiunii comise de făptuitor, deși în realitate există doar o singură infracțiune. Ceea ce este comun concursului ideal și concursului de calificări este pluralitatea de texte legale aplicabile în privința acțiunii autorului, iar elementul care le diferențiază este existența pluralității reale de infracțiuni în cazul concursului ideal, în vreme ce în ipoteza concursului de calificări pluralitatea infracțională este doar aparentă, fiind de fapt în prezența unei infracțiuni unice“. ^1 Florin Streteanu, Concursul de infracțiuni, Editura Lumina Lex, 1999, p. 142. Totodată, doctrina^2 a precizat că „suntem în prezența unor calificări alternative în situația în care între conținuturile legale ale infracțiunilor susceptibile de a fi reținute există o opoziție esențială, astfel încât alegerea unei calificări o exclude în mod necesar pe cealaltă, iar această delimitare presupune o analiză atentă a normelor legale în concurs pentru a putea constata dacă ele se exclud sau nu.“ Printre ipotezele concursului de calificări se află și situația conflictului între o calificare generală și una specială, respectiv dacă o calificare se regăsește, ca element sau circumstanță, în structura altei calificări. ^2 Florin Streteanu, idem, p. 144. Același autor^3 a relevat situațiile care disting concursul de calificări față de concursul ideal, astfel: dacă există o normă specială, care conține toate elementele normei generale, la care se adaugă altele, neprevăzute de aceasta, este vorba de un concurs de calificări; dacă o normă care conține elemente în plus față de cealaltă omite însă unele dintre elementele acesteia, va exista un concurs ideal de infracțiuni deoarece ambele norme trebuie să primească aplicare pentru reprimarea acțiunii ilicite sub toate aspectele ei și, din această perspectivă, s-a apreciat necesară o analiză comparativă a conținutului constitutiv al infracțiunilor de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal și favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din același cod. ^3 Florin Streteanu, idem, p. 153. Astfel, s-a reținut că în ceea ce privește obiectul juridic generic, acesta este comun, întrucât infracțiunile menționate fac parte din categoria infracțiunilor contra înfăptuirii justiției (Partea specială - titlul IV), respectiv ansamblul relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară in legătură cu asigurarea legalității, independenței, imparțialității și fermității în procesul de înfăptuire a actului de justiție. Obiectul juridic special al celor două infracțiuni a fost definit de instanța de control constituțional^4 ca fiind reprezentat de activitatea de înfăptuire a justiției sub aspectul administrării mijloacelor de probă, în vederea stabilirii adevărului juridic, ceea ce presupune o participare corectă și loială la acest proces a celor care au informații ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăției sau nevinovăției unei persoane în cazul infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar în cazul infracțiunii de favorizare a făptuitorului^5 de relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției, pentru a căror rezolvare nestingherită făptuitorii nu trebuie să fie ajutați să se sustragă raportului juridic penal sau raportului juridic de executare a pedepsei sau să beneficieze de anumite rezultate ale infracțiunii. ^4Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018 (paragraful 36). ^5 Decizia Curții Constituționale nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017 (opinie separată). Subiectul activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă în varianta simplă [alin. (1) ] este calificat, putând fi doar martorul^6. ^6 Conform art. 114 din Codul de procedură penală, „poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penal“. În doctrină^7 s-a apreciat că „pentru a putea fi săvârșită infracțiunea de mărturie mincinoasă, calitatea de martor a unei persoane trebuie să fie legal atribuită în momentul audierii sale. Nu pot fi deci subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de mărturie mincinoasă persoanele care nu pot fi audiate ca martori, din orice motiv“, iar din acest punct de vedere, infracțiunea de mărturie mincinoasă este o infracțiune proprie, cu subiect activ calificat prin calitatea pe care trebuie să o aibă făptuitorul, calitate determinată de un anume raport procesual în care se găsește acesta. ^7 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, N. Iliescu și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei Române, Ed. All Beck, București, 2003, p. 157. Spre deosebire de mărturia mincinoasă, norma penală ce incriminează favorizarea făptuitorului nu cere o condiție specială, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce îndeplinește condițiile legale pentru a răspunde penal poate fi subiect activ al infracțiunii. Elementul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă se materializează prin acțiune, constând în manifestarea subiectului activ de a face afirmații mincinoase sau prin omisiune, constând în atitudinea acestuia de a nu spune tot ce știe. Pentru ca acțiunea de a face afirmații mincinoase sau ca omisiunea de a spune tot ce știe să constituie elementul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă, trebuie să îndeplinească anumite condiții, care au caracter de cerințe esențiale: afirmația mincinoasă sau omisiunea de a spune ce știe să privească „fapte sau împrejurări esențiale“. Doctrinar^8 s-a apreciat că prin expresia „împrejurări esențiale“ se înțeleg atât faptele principale ale cauzei, cât și circumstanțele în care au avut loc acestea, precum și alte date de natură a servi la soluționarea cauzei, caracterul esențial al împrejurărilor determinându-se în funcție de obiectul probei. Din punct de vedere al existenței infracțiunii nu interesează scopul sau mobilul faptei, statuându-se^9 că atunci când sunt cunoscute vor fi avute în vedere cu ocazia individualizării răspunderii penale. ^8 O. Loghin, A. Filipaș, Drept penal român, Partea specială, Ediție revizuită, Casa de Editură și Presă „Șansa“ - S.R.L., București, 1992, p. 208. ^9 Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, N. Iliescu și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei Române, Ed. All Beck, București, 2003, p. 161. Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) din Codul penal constă în ajutorul dat unui făptuitor prin acțiune (comisiune) sau inacțiune (omisiune). S-a consacrat în literatura de specialitate^10 și jurisprudențial că ajutorul trebuie să fie cert, efectiv, să aibă aptitudinea de a realiza împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor, cerința esențială explicită cu privire la elementul material fiind reprezentată de scopul în care este dat ajutorul, respectiv împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate. ^10 O. Loghin, A. Filipaș, Drept penal român, Partea specială, Ediție revizuită, Casa de Editură și Presă „Șansa“ - S.R.L., București, 1992, p. 217. În raport cu criteriile de diferențiere enunțate s-a apreciat că, în ipoteza examinată, este vorba de un concurs de calificări, și nu un concurs ideal, formal. Din examinarea normelor care incriminează cele două infracțiuni s-a constatat că ceea ce le diferențiază, în ipoteza examinată, este doar calificarea subiectului activ în cazul infracțiunii de mărturie mincinoasă, fiind evidentă suprapunerea celorlalte elemente constitutive (obiect juridic, subiect pasiv, urmare imediată); astfel s-a reținut caracterul general al normei prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal și, în consecință, aplicarea acestor dispoziții, în mod subsidiar, atunci când nu sunt incidente alte dispoziții legale. Prin urmare, infracțiunea de mărturie mincinoasă, atunci când afirmațiile necorespunzătoare adevărului sau omisiunea declarării sunt destinate ajutorării împiedicării sau îngreunării efectuării cercetărilor într-o cauză și tragerii la răspundere penală, are un caracter special în raport cu incriminarea prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal. Ca atare, având în vedere caracterul de incriminare subsidiar^11 al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, ajutorul dat unui făptuitor constituie infracțiune numai atunci când faptele care o definesc nu sunt incriminate prin dispoziții speciale. Astfel încât se poate concluziona că ne aflăm în ipoteza unui concurs de calificări și nu a unui concurs ideal, conform art. 38 alin. (2) din Codul penal. ^11 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, N. Iliescu și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei Române, Ed. AlI Beck, București, 2003, p. 188. De asemenea s-a statuat^12 că declarațiile nesincere, mincinoase nu sunt acțiuni sau inacțiuni care să definească elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, ele putând constitui mijloace, acțiuni de alterare, de ascundere a adevărului, dar nu și de îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale, judecății ori a executării pedepsei. (...) Fără îndoială că minciuna creează dificultăți urmăririi penale sau judecății, pe care le pot îngreuna sau zădărnici uneori, însă nu este de natură să caracterizeze elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizare a făptuitorului. ^12 Horia Diaconescu, Posibilitatea comiterii infracțiunii de favorizare a infractorului de către persoana vătămată prin infracțiune. Revista „Dreptul“ nr. 5/2001, p. 181. S-a apreciat că un alt argument că voința legiuitorului a fost aceea de a sancționa doar mărturia mincinoasă, într-o asemenea ipoteză, este reprezentat de dispozițiile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, potrivit cărora martorului i se aduce la cunoștință obligația de a da declarații conform cu realitatea, atrăgându-i-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă și s-a făcut trimitere în sprijinul acestei abordări la doctrina recentă^13, potrivit căreia nu se poate ca prin comiterea unei acțiuni prin care se aduce atingere doar unui obiect juridic să se rețină în concurs două infracțiuni îndreptate împotriva relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției. ^13 Sergiu Bogdan -coordonator - Doris Alina Șerban, George Zlati, Noul Cod penal, Partea specială, Analize, Explicații, Comentarii, Editura Universul Juridic, 2014, p. 338. G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay și alții, Codul penal, Comentariu pe articole, Ediția a 2-a, Editura C H. Beck, 2016, p. 273-274; Mihail Udroiu, Drept penal, Partea specială, Ediția a 3-a, Editura C. H. Beck, 2016, p. 347. Măria Oprea, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, Editura Universul Juridic, 2015, p. 310. În contextul acestor argumente s-a apreciat că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată, atunci când fapta este comisă pentru favorizarea autorului, reprezintă o formă specială de favorizare care întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă. A conchis solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție să constate că această problemă de drept a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și, printr-o decizie obligatorie, să stabilească modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, conform art. 474 din Codul de procedură penală. ...