Decizia ÎCCJ nr. 1/2019 (RIL)Paragraful 9

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 14.01.2019 · dosar 2.691/1/2018
Paragraful 9
În argumentare, reprezentantul Ministerului Public, făcând trimitere la doctrină, a arătat că a fost definit concursul de calificări ca fiind „situația în care două sau mai multe dispoziții legale sunt susceptibile de a fi aplicate pentru sancționarea acțiunii comise de făptuitor, deși în realitate există doar o singură infracțiune. Ceea ce este comun concursului ideal și concursului de calificări este pluralitatea de texte legale aplicabile în privința acțiunii autorului, iar elementul care le diferențiază este existența pluralității reale de infracțiuni în cazul concursului ideal, în vreme ce în ipoteza concursului de calificări pluralitatea infracțională este doar aparentă, fiind de fapt în prezența unei infracțiuni unice“. Totodată, a mai precizat că „suntem în prezența unor calificări alternative în situația în care între conținuturile legale ale infracțiunilor susceptibile de a fi reținute există o opoziție esențială, astfel încât alegerea unei calificări o exclude în mod necesar pe cealaltă, iar această delimitare presupune o analiză atentă a normelor legale în concurs pentru a putea constata dacă ele se exclud sau nu.“ Printre ipotezele concursului de calificări se află și situația conflictului între o calificare generală și una specială, respectiv dacă o calificare se regăsește, ca element sau circumstanță, în structura altei calificări.
Sursa oficială ↗