Decizia ÎCCJ nr. 86/2018 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Dispoziții legale incidente
44. Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, în forma republicată în temeiul art. V din Ordonanța Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 505/2006(Ordonanța Guvernului nr. 35/2006):
Cap. III Majorări de întârziere*)
+
Articolul 119 Dispoziții generale privind majorări de întârziere
(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
(...)
+
Articolul 120 Majorări de întârziere
(1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(...)
*) În conformitate cu dispozițiile art. IV alin. (2) din Legea nr. 210/2005 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, noțiunile de «dobânzi și/sau penalități de întârziere» se înlocuiesc cu noțiunea de «majorări de întârziere
(7) Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale. ...
45. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2010):
+
Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
(...)
8. La titlul VIII, denumirea capitolului III se modifică și va avea următorul cuprins: «CAPITOLUL III - Dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere» ...
9. Articolul 119 se modifică și va avea următorul cuprins:
+
Articolul 119 Dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere
(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
(...) ...
10. Articolul 120 se modifică și va avea următorul cuprins:
+
Articolul 120 Dobânzi
(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(...)
(7) Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale. ...
11. După articolul 120 se introduce un nou articol, articolul 120^1, cu următorul cuprins:
+
Articolul 120^1 Penalități de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.
(2) Nivelul penalității de întârziere se stabilește astfel:
a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadență, nu se datorează și nu se calculează penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale principale stinse; ...
b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalității de întârziere este de 5% din obligațiile fiscale principale stinse; ...
c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b) , nivelul penalității de întârziere este de 15% din obligațiile fiscale principale rămase nestinse. ...
(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor ... ...
46. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, aprobată prin Legea nr. 267/2013 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013):
+
Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 120, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: ...
(1) Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
2. Articolul 120^1 se modifică și va avea următorul cuprins: ...
+
Articolul 120^1 Penalități de întârziere
(1) Penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispozițiile art. 120 alin. (2) -(6) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2) Nivelul penalității de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.
(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor. ...
47. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2015 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014):
+
Articolul III
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
(…)
14. La articolul 120, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) Nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere. ... ... ...
Sursa oficială ↗