Decizia CCR nr. 197/2025Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 11.123/212/2019
Punctul 5
5. De asemenea, autorul excepției susține, în esență, că, în considerentele deciziei menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție face o serie de confuzii între situațiile juridice reglementate de textele de lege supuse analizei, astfel că prevederile art. 3, 9 și ale art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995, coroborate cu art. 37 din normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, contravin dispozițiilor art. 16 și 44 din Constituție. Aceasta deoarece, prin interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție textelor de lege criticate, se creează o stare de inechitate socială între persoanele care au dobândit locuințele din fondul locativ al statului, respectiv între chiriașii dobânditori ai dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 112/1995 și chiriașii dobânditori ai dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, în condițiile în care, în această din urmă situație, odată cu dreptul de proprietate asupra acestora se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenului aferent clădirii, așa cum a fost determinat prin autorizația de construire sau prin fișele tehnice de măsurători ale terenului aferent clădirii. În același timp, autorul excepției susține că Înalta Curte de Casație și Justiție afirmă în mod eronat prin considerentele Deciziei nr. 3 din 30 ianuarie 2017 că situația chiriașilor care au cumpărat locuințele în baza Legii nr. 112/1995 nu ar fi aceeași cu cea avută în vedere de Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu referire la convertirea dreptului de folosință asupra terenului aferent construcțiilor în drept de proprietate (în favoarea proprietarilor construcțiilor). În opinia autorului excepției, prin acest mod de interpretare se creează o stare de inechitate socială între persoanele foști chiriași ai imobilelor construite din fondurile statului, pe de o parte, și persoanele foști chiriași ai imobilelor trecute în proprietatea statului cu titlu sau în mod abuziv, unele dintre acestea chiar construite inițial din fondurile statului și preluate apoi din nou de stat în baza legislației anterioare anului 1989. ...
Sursa oficială ↗