Decizia ÎCCJ nr. 18/2018 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemelor de drept în discuție Curțile de Apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Pitești, Suceava, în răspunsurile primite fiind indicată și opinia și practica instanțelor din raza lor de competență. Ca observație generală trebuie menționat că la nivelul instanțelor nu există o jurisprudență bogată astfel încât să fie relevantă în raport cu problema de drept analizată. a) În urma consultării instanțelor de judecată s-a evidențiat opinia majoritară, potrivit căreia acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc, pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs formal de infracțiuni. Curtea de Apel Brașov a comunicat că, în urma consultării judecătorilor din cadrul Secției penale, au fost exprimate trei opinii: Într-o opinie majoritară s-a apreciat în sensul existenței concursului ideal de infracțiuni, prevăzut de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, având în vedere că aceeași acțiune a făptuitorului lezează două valori sociale distincte - cele care privesc regimul vamal și cele care interesează sănătatea publică. De asemenea s-a apreciat că și în acest caz sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017. O altă opinie a fost în sensul că, în situația de fapt ce face obiectul sesizării, trebuie să se rețină numai infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, apreciindu-se că introducerea de droguri în țară nu se poate realiza fără deținere. Cea de-a treia opinie exprimată de judecătorii Curții de Apel Brașov a fost în sensul că fapta descrisă în actul de sesizare constituie numai infracțiunea prevăzută de art. 4 din lege, cu motivarea că în situația reținerii și a infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri s-ar ajunge la sancționarea faptei de deținere de droguri pe teritoriul altui stat, ceea ce nu poate fi admis. Ca jurisprudență au fost atașate: Decizia penală nr. 79/Ap/3.07.2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 15.253/62/2011, și Decizia penală nr. 62/A/21.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 9.454/62/2010, hotărâri prin care s-a reținut concursul de infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din aceeași lege cu privire la aceeași cantitate de droguri, cu precizarea că introducerea drogurilor în țară nu avusese loc în varianta transportului, ci prin modalitatea importului, prin comandarea acestora de pe diverse site-uri de internet. Cu ocazia judecării apelurilor în cele două cauze, Curtea de Apel Brașov a confirmat raționamentul instanței de fond prin reținerea concursului de infracțiuni. La nivelul Secției penale a Curții de Apel București au fost exprimate două opinii, și anume: Într-o opinie s-a apreciat că introducerea drogurilor în țară de pe teritoriul altui stat, chiar și pentru consum propriu, constituie două infracțiuni aflate în concurs ideal, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În argumentarea acestei opinii, judecătorii Curții de Apel București au invocat considerentele Deciziei nr. 4.150/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre prin care instanța supremă a reținut că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, obiectul juridic este unul complex, deoarece pe lângă relațiile sociale privind sănătatea publică este ocrotit și „regimul vamal“. În respectiva decizie, fiind examinat concursul dintre art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, s-a arătat că elementul material prevăzut la art. 2 este reprezentat de acțiunea de „deținere“ și „transport“, aceste modalități de comitere nefiind prevăzute și de art. 3 din lege. Prin urmare, pentru identitate de rațiune, introducerea în țară și deținerea drogurilor în vederea consumului propriu constituie infracțiuni distincte. În susținerea acestei opinii s-a invocat și Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017. Au fost atașate: Decizia penală nr. 1.362/A/15.10.2015 a Curții de Apel București - Secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 12.034/3/2015, și Decizia penală nr. 958/A/25.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a ll-a penală în Dosarul nr. 44.905/3/2014. Într-o altă opinie, introducerea de droguri în țară pentru consumul propriu nu poate constitui decât obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, nicidecum infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) și alin. (2) și art. 3 alin. (1) și alin. (2) din aceeași lege, aflate în concurs. În susținerea acestei opinii s-a arătat că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri prevede mai multe variante alternative ale comiterii infracțiunii de consum ilicit de droguri, una dintre acestea fiind „deținerea de droguri“ pentru consum propriu. Art. 3 alin. (1) și alin. (2) din aceeași lege incriminează traficul internațional de droguri care se săvârșește, între alte modalități alternative, și prin introducerea drogurilor în țară, modalitate care este inclusă în deținere, nefiind posibilă trecerea drogurilor peste graniță în lipsa deținerii acestora. De asemenea s-a subliniat că a accepta că introducerea drogurilor în țară constituie infracțiunea de trafic de droguri, chiar și atunci când se face în scopul exclusiv al consumului propriu, înseamnă o extindere nejustificată, contra spiritului legii, a laturii obiective a infracțiunii de trafic de droguri. Chiar și etimologic, a trafica înseamnă a face un negoț ilicit cu produse ilicite (provenit din verbul „trafiquer“ din limba franceză). Or, deținerea de droguri pentru consum propriu nu este același lucru cu traficarea acestora. Elementul material al celor două infracțiuni se suprapune, fiind vorba de „introducere în țară“ și „deținere“, astfel încât ele s-ar putea afla în concurs ideal numai atunci când ar produce urmări diferite, potrivit art. 38 alin. (2) din Codul penal. Or, singura urmare a tuturor infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri este aceea a punerii în pericol a sănătății publice. Prin urmare, cele două fapte cu conținut material identic nu constituie două infracțiuni în concurs ideal, nefiind întrunite condițiile legii sub acest aspect. Argumentele indicate în sprijinul primei opinii, preluate dintr-o decizie mai veche a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri lezează și relațiile publice referitoare la regimul vamal, sunt absolut nefundamentate, nefiind cunoscut vreun caz de taxare/impozitare la vamă a drogurilor. Toate infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt de natură a produce o singură urmare, aceea a lezării sănătății publice, neavând legătură cu regimul vamal. Faptul că sintagma „introducere în țară“ este enumerată ca variantă normativă în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu înseamnă că aceasta trebuie disociată de scopul acestei introduceri, acela de a pune în circulație drogurile introduse, deoarece legea trebuie interpretată nu doar în litera, ci și în spiritul ei. Introducerea doar pentru consum propriu nu constituie trafic de droguri, pentru motivul că acestea nu au fost puse în circulație, nu au fost traficate. În acest sens au identificat Decizia penală nr. 457/A din 3.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 3.110/93/2017, și Sentința penală nr. 295/11.09.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 3.685/93/2017 (aflată în curs de redactare). În schimb, magistrații secțiilor penale ale Tribunalului București, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Ialomița și Tribunalului Ilfov, susținând opinia majoritară, s-au exprimat în sensul că sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017, având în vedere că datele speței sunt similare, ceea ce diferă fiind încadrarea juridică a faptelor, prin prisma scopului deținerii de droguri de risc sau de mare risc pentru consum propriu, fără drept. Astfel, acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni. Judecătorii din cadrul Secției penale a Tribunalului Călărași au opinat în sensul că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate să constituie infracțiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri doar în situația în care nu se stabilește cu certitudine că inculpatul intenționa să ofere sau să comercializeze cantitatea de droguri. În cazul în care există probe că acel inculpat a efectuat actele de transport, deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, cu intenția să ofere sau să comercializeze cantitatea de droguri, acțiunile acestuia pot constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni. Răspunsul Curții de Apel Cluj cuprinde doar mențiunea neidentificării în jurisprudența sa ori, după caz, a instanțelor din circumscripție (Tribunalul Bistrița-Năsăud, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureș) a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. Tribunalul Sălaj nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuție, precizând că, la nivelul Secției penale din cadrul acestei instanțe, există jurisprudență cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, sens în care a anexat în copie Sentința penală nr. 120/17.08.2016 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 843/84/2016. Hotărârea atașată este însă irelevantă în contextul în care circumstanțele de săvârșire a faptelor în raport cu care a fost reținută existența concursului de infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și infracțiunea prevăzută de art. 4 din aceeași lege sunt diferite, neavând legătură cu modalitatea de comitere a faptelor care stau la baza sesizării de față. Curtea de Apel Craiova a comunicat că infracțiunea de deținere de droguri este o infracțiune continuă, însă procurarea drogului din străinătate și aducerea substanței pe teritoriul statului unde urmează a fi consumată își păstrează autonomia și impun reținerea ambelor infracțiuni, aflate în concurs. De asemenea a arătat că au fost identificate două soluții jurisprudențiale, respectiv Sentința penală nr. 723 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.511/63/2017, soluție nedefinitivă, cauza aflându-se în curs de judecată în apel, și Sentința penală nr. 66 din 27 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 75/104/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 911 din 17 mai 2017 a Curții de Apel Craiova. La nivelul Secției penale a Curții de Apel Oradea s-a formulat punctul de vedere potrivit căruia pentru ca acțiunile descrise să constituie infracțiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri ar trebui ca acestea să absoarbă în chip natural acțiunile ce se circumscriu laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 3 din aceeași lege; cu alte cuvinte, infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri să nu poată fi comisă, sub nicio formă, într-o modalitate care să nu o includă și pe cea prevăzută de art. 3 din aceeași lege. Or, din cuprinsul celor două norme de incriminare rezultă neechivoc că acțiunile enumerate la art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu presupun, în chip natural, introducerea sau scoaterea din țară, importul sau exportul drogurilor destinate consumului propriu, nici chiar în ipoteza cumpărării acestor droguri. Totodată, acțiunile regăsite la art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt distincte față de cele regăsite la art. 3 din aceeași lege, neputându-se vorbi de o absorbție naturală a acțiunilor regăsite la art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în cele prevăzute de art. 4 din aceeași lege. Pe de altă parte, art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu prevede condiția constitutivă ca introducerea sau scoaterea din țară să se realizeze în vederea comercializării respectivelor droguri. Prin urmare, ori de câte ori achiziția unor astfel de droguri în vederea consumului propriu a fost urmată de introducerea acestora în țară și deținerea lor în același scop, reținerea în concurs a celor două infracțiuni este justificată. Tribunalul Bihor nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuție, însă din jurisprudența atașată rezultă că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În acest sens s-au invocat Sentința penală nr. 33/P/2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 3.510/111/2017; Sentința penală nr. 51/P/2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4.892/111/2017; Sentința penală nr. 38/P/2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 210/111/2017. De asemenea, la nivelul Tribunalului Satu Mare, practica judiciară este în sensul că, într-o asemenea situație, în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în condițiile concursului real de infracțiuni. În acest sens, cu titlu exemplificativ, a fost anexată Sentința penală nr. 93/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 268/83/2014. Curtea de Apel Pitești a comunicat că nu au fost identificate hotărâri relevante pronunțate în această materie, dar opinia judecătorilor Secției penale asupra chestiunii de drept puse în discuție este în sensul că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs formal de infracțiuni, fiind valabil raționamentul juridic care a fundamentat Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017. La nivelul Curții de Apel Galați s-au conturat două opinii cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție, astfel: O primă opinie este în sensul că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni. Argumentația principală este aceea că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu disting și nu cuprind nicio precizare cu privire la tranzacționarea ulterioară a drogurilor sau consumul propriu al acestora. În același sens s-a exprimat și instanța Tribunalului Vrancea. O a doua opinie este în sensul că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunii unice prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Unitatea elementului material al celor două infracțiuni are drept corespondent o unitate naturală de infracțiune, cu atât mai mult cu cât există și unitate de rezoluție infracțională, dar și unitate de rezultat socialmente periculos. În cazul concursului formal de infracțiuni, acțiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială și juridică de rezultat, ceea ce în situația dată nu se realizează. ... b) Într-o opinie contrară s-a apreciat că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunii unice prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În acest sens au opinat judecătorii Secției penale a Tribunalului Teleorman, arătând că în situația în care introducerea în țară se face prin transport în forma deținerii de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, elementul material al celor două infracțiuni nu este distinct, ci are un caracter unic și continuu. De asemenea, aceeași opinie este susținută și de judecătorii din cadrul Secției penale a Tribunalului Dolj. Prin răspunsul transmis la data de 4 decembrie 2018, magistrații Curții de Apel Bacău au opinat în sensul că elementul material al celor două infracțiuni, transportul drogurilor peste frontiera de stat prin modalitatea deținerii acestora, fără drept, este o acțiune unică sub aspectul laturii materiale, astfel că acțiunea unică de transport al drogurilor de risc și mare risc pe teritoriul altui stat constituie elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, și nu al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, aflate în concurs ideal. Tribunalul Galați și Tribunalul Brăila nu au expus o părere relativ la problema de drept în discuție, însă au identificat jurisprudență relevantă. În acest sens s-au anexat în copie Sentința penală nr. 191/12.04.2018, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 4.217/121/2017; Sentința penală nr. 338/16.05.2014, pronunțată în Dosarul nr. 110/113/2014, Sentința penală nr. 155/9.10.2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.311/113/2015, și Sentința penală nr. 16/29.01.2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.309/113/2015, toate pronunțate de Tribunalul Brăila. Din cuprinsul hotărârilor anterior menționate rezultă că numai două dintre acestea sunt relevante, și anume Sentința penală nr. 338/16.05.2014 și Sentința penală nr. 155/9.10.2015, reținându-se existența concursului de infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Răspunsurile Curții de Apel Constanța, Tribunalului Constanța și Tribunalului Tulcea se limitează la comunicarea faptului că nu au fost identificate în jurisprudența proprie sau a instanțelor din circumscripție hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării în cauză. ... ...