Decizia CCR nr. 186/2025Punctul 38

38. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, garantat de art. 44 din Constituție și de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, Curtea a reținut că instanța de contencios al drepturilor omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și că neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, precum și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Ambruosi împotriva Italiei, paragrafele 20 și 21, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 40). Însă Curtea Constituțională a reținut că Guvernul, prin adoptarea reglementării ce a constituit obiectul controlului de constituționalitate concretizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010 (art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009), nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora, măsura criticată fiind mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate privată (Decizia nr. 365 din 16 iunie 2020, paragraful 25). ...