Decizia CCR nr. 204/2025Punctul 52

52. Spre deosebire de procedura medierii, împăcarea este o instituție juridică cu tradiție în dreptul penal și procesual român, fiind reglementată și în legile penale anterioare. Referitor la condițiile pe care actul de voință al împăcării părților trebuia să le îndeplinească pentru a fi constatată încetarea procesului penal și a fi înlăturată răspunderea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a examinat un recurs în interesul legii și a statuat, prin Decizia nr. XXVII din 18 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 20 martie 2007: că „Încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea părților înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanță numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voință al inculpatului și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și definitiv, exprimat în ședința de judecată de aceste părți, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice.“ Așadar, împăcarea era necondiționată, totală și definitivă, iar pentru a dobândi efectele juridice specifice legii penale generale, era necesar ca părțile să se prezinte personal sau prin reprezentanți în fața instanței de judecată, care constata în mod direct actul de voință bilateral al acestora. ...