Decizia CCR nr. 183/2025Punctul 25
Punctul 25
25. Practic, prin Încheierea nr. 14 din 23 martie 2020, Judecătoria Răcari a pronunțat o soluție parțial favorabilă inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive a fost înlocuită, la cererea sa, cu una mai puțin severă, cea a controlului judiciar. Cât privește constatarea încetării de drept a arestării preventive, pe motiv că, anterior, inculpatul mai executase câteva zile de arest la domiciliu și prin cumul s-ar depăși termenul de cel mult 30 de zile referit de art. 233 alin. (1) și (2) din Codul de procedură, cerere respinsă de Judecătoria Răcari prin încheierea mai sus menționată, aceasta este o problemă pe care inculpatul ar fi trebuit să o invoce imediat ce măsura arestului la domiciliu, dispusă inițial prin Încheierea nr. 59/DL din 21 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Răcari, a fost înlocuită cu măsura arestării preventive prin Încheierea nr. 16 din 28 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Or, inculpatul a formulat la data de 5 martie 2020 (și nu 5 aprilie 2020, cum eronat s-a notat în documentele cauzei) o nouă cerere către Judecătoria Răcari, prin care, contrar celor dispuse în mod definitiv de Tribunalul Dâmbovița - Secția penală cu privire la luarea măsurii arestării preventive, a cerut înlocuirea acestei măsuri preventive cu cea a arestului la domiciliu, fără a solicita ca, la punerea în executare a acestei măsuri, să fie dedusă din termenul de 30 de zile perioada în care, anterior, inculpatul executase arestul preventiv și arestul la domiciliu. De altfel, această cerere a fost admisă prin Încheierea nr. 11 din 10 martie 2020, Judecătoria Răcari dispunând înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, măsură preventivă ce urma să fie pusă în executare începând cu data dispunerii sale, 10 martie 2020, pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 8 aprilie 2020, fără să fie deduse, așadar, zilele în care inculpatul executase măsurile preventive anterior dispuse. În sfârșit, în urma contestației formulate de reprezentantul Ministerului Public, Tribunalul Dâmbovița a desființat Încheierea nr. 11 din 10 martie 2020 a Judecătoriei Răcari și, rejudecând, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, dispunând, prin Încheierea nr. 18/DL din 17 martie 2020, măsura arestării preventive a inculpatului până la data de 29 martie 2020, termenul de 30 de zile începând să curgă de la data de 28 februarie 2020, dată la care a fost inițial dispusă măsura arestării preventive (prin Încheierea nr. 16 din 28 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița), deci cu deducerea perioadei anterior executate sub regimul acestei măsuri preventive. Prin urmare, instanța de judecată a interpretat și a aplicat dispozițiile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală - criticate în cauză - în maniera în care autorul excepției consideră că poate fi asigurată constituționalitatea acestora. ...
Sursa oficială ↗