Decizia ÎCCJ nr. 85/2018 (HP)Punctul III

III. Expunerea succintă a procesului 4. Prin Cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 29 august 2017 cu nr. 32.691/3/2017, reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, prin primarul general, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent cu privire la imobilul - teren 257 mp și construcție 54,24 mp, situat în sectorul 3, București, conform Legii nr. 10/2001; obligarea Primăriei Municipiului București să emită decizia de despăgubire conform art. 11 alin (5) -(8) din Legea nr. 10/2001 (evaluarea imobilului la valoarea actuală de piață) cu privire la imobilul expropriat și obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces. ... 5. În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, la data de 1 noiembrie 2001, a formulat notificare, prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, preluat de către stat prin decret de expropriere. A menționat, de asemenea, că în data de 30 iunie 2017 a notificat Primăria Municipiului București să emită decizia de despăgubire aferentă dosarului său, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, notificare rămasă fără niciun răspuns până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Față de excepția tardivității formulării cererii, invocată prin întâmpinare de pârâtă, reclamanta a formulat cerere de repunere în termen. ... 6. Prin Sentința civilă nr. 144 din 30 ianuarie 2018, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a respins, ca tardiv formulată, cererea de repunere în termen, a admis excepția tardivității și a respins cererea de chemare în judecată ca tardiv formulată. ... 7. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că a fost învestit cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 33 coroborate cu art. 35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 165/2013. Termenul instituit de art. 33 din Legea nr. 165/2013 este un termen obligatoriu, care s-a împlinit, în situația pârâtei, la data de 1 ianuarie 2017. Astfel, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de restituire în natură sau prin măsuri compensatorii, conform Legii nr. 165/2013, pentru un imobil situat în București, sectorul 3, și care face obiectul unui dosar administrativ, înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 29 august 2017, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege, fiind depusă la poștă la data de 28 august 2017. Cererea de repunere în termen a fost formulată la data de 16 ianuarie 2018, în ședință publică, cu nerespectarea dispozițiilor art. 186 din Codul de procedură civilă, astfel încât instanța a respins-o, ca tardivă. În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, tribunalul a reținut că, față de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 33 din Legea nr. 165/2013, aceasta este formulată tardiv. Într-adevăr, prin aceste dispoziții a fost reglementat un termen de 6 luni în interiorul căruia titularii notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau moștenitorii acestor persoane puteau solicita în instanța civilă constrângerea pârâtei la soluționarea notificării și la emiterea deciziei de restituire în natură sau în echivalent a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. În speță, reclamanta nu a invocat în termen, respectiv odată cu depunerea cererii de chemare în judecată, niciun motiv de imposibilitate a depunerii în termen a cererii și nici nu a făcut dovezi în acest sens. ... 8. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând, în esență, că prevederile art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale. Apelanta a arătat că, pentru respectarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, legea trebuie să fie clară, accesibilă și previzibilă, condiții pe care art. 33 și 35 din Legea nr. 165/2013 nu le îndeplinesc. De aceea, a apreciat că aceste texte nu sunt constituționale, împrejurare față de care instanța de fond a admis în mod greșit excepția tardivității și a respins cererea în judecată ca fiind tardiv formulată. ... 9. În ședința publică din 12 iunie 2018, instanța de apel a pus în dezbaterea părților cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de apelantă, precum și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, pentru a se pronunța dacă acțiunea formulată de persoana îndreptățită, având ca obiect soluționarea pe fond a notificării formulate, conform Legii nr. 10/2001, în cazul în care unitatea deținătoare nu a soluționat-o în termen, acțiune promovată după expirarea termenului de 6 luni, este prescrisă sau tardivă și dacă, după expirarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, este afectat dreptul subiectiv al persoanei îndreptățite de a obține măsuri reparatorii sau persoana îndreptățită păstrează acest drept. ... 10. Prin Încheierea pronunțată la 26 iunie 2018, instanța de apel a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin aceeași încheiere a fost considerată admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. ... ...