Decizia CCR nr. 132/2025Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.03.2025 · dosar 317/115/2021
Punctul 8
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate exceptează de la calea de atac a recursului sentințele pronunțate de tribunal în primă instanță, prin care s-a soluționat acțiunea în contencios administrativ împotriva deciziei Comisiei de aplicare a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990. Instanța autoare a excepției precizează că, spre deosebire de soluția legislativă criticată, art. 15 alin. (1) - (3) din Decretul-lege nr. 118/1990 prevede că agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestui decret-lege, în baza sesizărilor primite sau din proprie inițiativă, iar în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale, se emite decizie de revizuire, împotriva deciziei de revizuire astfel emise persoana interesată având dreptul de a introduce contestație, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Așadar, decizia de revizuire emisă de comisie poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, fără să fie restricționat dreptul la recurs. Se susține că excluderea căii extraordinare de atac a recursului împotriva sentințelor pronunțate de tribunal, prin care s-a soluționat fondul cauzelor având ca obiect deciziile Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, creează discriminare față de părțile din cauzele ce au ca obiect contestația împotriva deciziei de revizuire, precum și față de părțile care contestă alte acte administrative emise de diferite comisii și cărora nu li se înlătură dreptul la recurs. Astfel, deși se găsesc în situații similare, părțile beneficiază de un tratament juridic diferit în funcție de decizia contestată, ceea ce contravine prevederilor art. 16 din Constituție, în condițiile în care tratamentul discriminatoriu nu își găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Din perspectiva interesului de a cere și de a obține îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor Comisiei de aplicare a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, părțile se află într-o situație similară cu cele din procesele având ca obiect decizia de revizuire. Astfel fiind, tratamentul juridic diferențiat care rezultă din dispozițiile de lege criticate este nejustificat și conduce la o discriminare. ...
Sursa oficială ↗