Decizia CCR nr. 138/2025Punctul 17

17. Față de conținutul normativ al prevederilor art. 113 din Legea nr. 85/2014, Curtea a observat că acestea instituie, ca o măsură suplimentară de protecție a părților implicate în procedura insolvenței, tocmai posibilitatea ca, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor prevăzut la art. 111 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și până la închiderea procedurii, orice parte interesată să poată face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol ori unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute, care conduc la înlăturarea creanței respective sau a cauzei de preferință din tabel. Așadar, prevederile art. 113 din Legea nr. 85/2014 instituie două momente ale curgerii termenului de 15 zile, respectiv un moment ce are în vedere data la care a luat cunoștință partea interesată efectiv de situația ce a determinat promovarea contestației și un moment ce are în vedere data la care persoana îndreptățită trebuia să cunoască existența situației ce determină formularea contestației. Prin urmare, normele criticate au o exprimare cu caracter general și au rolul de a da posibilitatea celor care aplică legea să aprecieze situația concretă a fiecărei spețe în parte, fiind chestiuni de fapt care se apreciază de la caz la caz, cu încadrarea situațiilor particulare în ipoteza prevăzută de normele criticate. Aceste contestații formulate în temeiul art. 113 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 se soluționează cu respectarea prevederilor ce reglementează contestația la tabelul preliminar, respectiv cu respectarea cerințelor art. 111 alin. (4) , care dispun că partea care formulează contestația trimite, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestației și al documentelor ce o însoțesc administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, creditorului a cărui creanță se contestă, precum și administratorului special. Legitimitatea prevederilor criticate care reglementează anumite cazuri speciale este dată de situația de excepție în care o anumită creanță sau un anumit drept de preferință al acestei creanțe a fost admis și menținut în tabelul de creanțe ori în tabelele actualizate în temeiul unor condiții care, practic, atrag nulitatea absolută sau relativă a acestora. Prin urmare, această stare determină și necesită o reconsiderare a situației înscrise în tabelul de creanțe ca urmare a descoperirii unui fals, dol sau a unei erori esențiale, precum și descoperirea unor titluri hotărâtoare care până atunci erau necunoscute. Așadar, în acest cadru procesual se pot prezenta probele cu privire la descoperirea existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, inclusiv unele situații în care se invocă autoritate de lucru judecat și se pot formula apărările părților interesate, rămânând ca, în virtutea rolului său activ de aflare a adevărului și de stabilire a legalității, judecătorul-sindic să soluționeze cauza. ...