Decizia ÎCCJ nr. 69/2018 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 15.10.2018 · dosar 4.970/109/2017
Punctul II
II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată 2. Prin acțiunea formulată la data de 7 iulie 2017, reclamantul a solicitat: – obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Argeș să emită o decizie de revizuire a Deciziei de pensie nr. xxxxxx/6.06.2017 emisă de pârâtă, privind aplicarea prevederilor art. 169^1 din Legea nr. 263/2010, prin care să utilizeze, la determinarea punctajului mediu anual, un stagiu de cotizare de 20 de ani, stagiu utilizat la momentul recalculării pensiei în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005), și Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004), și care a reprezentat, totodată, vechimea necesară la data înscrierii la pensie, conform art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 267/1990); ... – obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Argeș să plătească reclamantului diferențele de pensie rezultate, începând cu data de 1 ianuarie 2016, potrivit Legii nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea nr. 192/2015). ... ... 3. Reclamantul a arătat că a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin Decizia nr. xxxxxx/21.08.1990, în baza art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 267/1990 și art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 3/1977), având o vechime în grupa de muncă de peste 22 de ani. Ulterior, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și a Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004, pârâta a recalculat pensia reclamantului, utilizând un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, care reprezenta vechimea necesară la înscrierea la pensie a reclamantului, prevăzută de legea specială (Hotărârea Guvernului nr. 267/1990). ... 4. Dată fiind utilizarea unui stagiu de cotizare special (20 de ani), reclamantul nu a beneficiat de acordarea punctajului suplimentar prevăzut de diferite acte normative pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă. ... 5. Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, act normativ care a arătat, în expunerea de motive, că scopul propunerii legislative este acela de a elimina excepțiile prevăzute de art. 169 din Legea nr. 263/2010 și de a acorda o creștere de punctaj anual pentru toate persoanele înscrise la pensie înainte de 2 noiembrie 2008 și care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă. ... 6. Legea nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 a introdus art. 169^1. ... 7. Cu toate acestea, cu prilejul recalculării pensiei reclamantului în baza acestui text de lege, prin Decizia nr. xxxxxx/6.06.2017, pârâta a utilizat un stagiu de cotizare de 30 de ani, în loc de stagiul de 20 de ani cuvenit reclamantului. Pârâta a invocat, în acest sens, art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), care, la alin. (8) , prevede că: „Prin excepție de la prevederile alin. (3) , la recalcularea pensiilor, conform prevederilor art. 169^1 din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situații (...).“ ... 8. Prin aplicarea acestui ultim text de lege, punctajul mediu anual a scăzut, în cazul reclamantului, de la 2.01770 puncte la 1.87716 puncte. Practic, s-a ajuns în situația ca persoanele care au fost înscrise la pensie în baza unor legi speciale să aibă un punctaj mediu anual mai mic decât cele înscrise în baza legilor generale de pensionare. ... 9. În fine, a susținut reclamantul, chiar și Legea nr. 263/2010 prevede că persoanele care au lucrat cel puțin 20 de ani în unități miniere beneficiază de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani. ... 10. Acțiunea reclamantului a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 3.814 din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. ... 11. Reclamantul a formulat apel împotriva acestei hotărâri judecătorești. ... 12. La termenul de judecată din 17 mai 2018, instanța a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la modul de interpretare a sintagmei „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege“ din cuprinsul art. 169^1 al Legii nr. 263/2010, introdus prin Legea nr. 192/2015, în sensul de a se stabili dacă această sintagmă se referă la legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie sau la legea în vigoare la data recalculării pensiei, prin aplicarea majorării punctajului, lămurire ce se impune prin raportare la dispozițiile art. 134 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 291/2017 pentru completarea art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. ... ...
Sursa oficială ↗