Decizia ÎCCJ nr. 69/2018 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
24. Apelantul-reclamant a susținut că dreptul la pensia de asigurări sociale se stabilește prin raportare la condițiile prevăzute de actul normativ în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, aspect confirmat de jurisprudența instanțelor naționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Însă Hotărârea Guvernului nr. 291/2017 a completat art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu noi alineate, alin. (8) -(17) , care au prevăzut excepții de la art. 134 alin. (3) , iar, în acest fel, s-a ajuns la situația în care un act normativ cu forță juridică inferioară a modificat actul juridic cu forță superioară, ceea ce contravine dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 și statuărilor făcute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 19 mai 2011 (instanțele trebuie să facă aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, iar, prin norme metodologice, nu se poate nici modifica, nici completa și nici veni cu excepții de la lege, astfel că acestea pot fi aplicate numai în limitele actului normativ cu forță juridică superioară). ...
25. Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Argeș a susținut că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege“ din art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 se referă la stagiile complete de cotizare prevăzute de legea în vigoare la data recalculării pensiei. ...
26. După comunicarea celor două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-reclamant a depus un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă judecății prin care a solicitat ca, la pronunțarea soluției, să fie avut în vedere raportul prin care s-a arătat că determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă prin raportare la stagiul complet de cotizare existent pentru pensiile aflate în plată, 20 de ani, respectiv 25 de ani. ... ...
Sursa oficială ↗