Decizia CCR nr. 137/2025Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 sunt reglementate de această lege în partea referitoare la falimentul și lichidarea activelor. Prin urmare, sunt neconstituționale, în măsura în care sunt aplicabile și în perioada de observație sau de reorganizare ori cu privire la sumele reprezentând venituri rezultate din săvârșirea de infracțiuni de către debitoare, după data deschiderii procedurii insolvenței, context în care acestea încalcă drepturile și garanțiile constituționale prevăzute la art. 44, art. 53 și la art. 21 alin. (3) din Constituție. Dacă normele criticate ar fi aplicate de plano, astfel cum se solicită de către partea adversă, ar însemna că o creanță sau un prejudiciu stabilit într-un dosar penal nu ar putea fi înscris sau obținut decât după aprobarea lui de către judecătorul-sindic, conform art. 143 din Legea nr. 85/2014, în etapele anterioare falimentului, ceea ce ar însemna că judecătorul-sindic s-ar substitui inclusiv instanței penale, fapt ce este inacceptabil. Ca atare, chiar din interpretarea art. 143 din Legea nr. 85/2014 reiese că toate creanțele curente, toate sumele de plată care se nasc după deschiderea procedurii insolvenței, dacă nu sunt plătite în termen de 60 de zile, pot fi executate silit de către orice creditor, indiferent că este înscris la masa credală sau este un cocontractant în timpul insolvenței. Faptul că o creanță din timpul insolvenței poate fi executată silit dovedește că orice cont, în mod special contul unic de insolvență, poate fi supus unor măsuri asigurătorii, inclusiv poprit, pentru că executarea silită, așa cum prevede Codul de procedură civilă, se realizează inclusiv prin poprire, nu doar prin executarea silită a bunurilor mobile și imobile. În concluzie, îi revine instanței de contencios constituțional sarcina să stabilească dacă art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 este aplicabil în orice moment al procedurii insolvenței. ...