Decizia CCR nr. 14/2025Punctul 11
Punctul 11
11. Având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, solicită respingerea contestațiilor formulate. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia domnul Ponta Victor-Viorel a participat la o lovitură de stat, arată că, la momentul respectiv, a existat o contrapondere eficientă la acțiunile candidatului din partea Curții Constituționale. Candidatul a respectat rezultatul referendumului și actele Curții Constituționale și a înțeles necesitatea respectării valorilor constituționale. Plecând de la parcursul administrativ și jurisdicțional al contestării tezei de doctorat a candidatului, se arată că în legătură cu aceste aspecte sunt incidente o decizie de admitere a Curții Constituționale, precum și o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cele statuate de aceste instanțe trebuind să fie respectate. În ceea ce privește afirmațiile referitoare la listele de semnături, arată că acestea sunt simple suspiciuni ale contestatarilor. Referitor la luările de poziție calificate de către contestatar ca fiind „pro-Rusia“, arată că acestea au fost făcute în anul 2015, în contextul existenței altor realități sociale și cu scopul obținerii anumitor avantaje economice de către statul român. În ceea ce privește presupusa susținere a candidatului Călin Georgescu, reprezentantul Ministerului Public susține că aceasta reprezintă o simplă strategie electorală, candidatul urmărind obținerea unui câștig electoral prin atragerea voturilor respective. În final, referitor la afirmațiile îndreptate împotriva justiției, se arată că acestea trebuie privite din perspectiva situației candidatului, care, la momentul respectiv, făcea obiectul unui dosar penal. În concluzie, solicită respingerea contestațiilor formulate. ...
Sursa oficială ↗