Decizia CCR nr. 94/2025Punctul 20

20. Ca urmare a deciziei Curții Constituționale, prin Decizia civilă nr. 2.370 din 8 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța supremă a admis recursul formulat de salariații Societății „OMV Petrom“ - S.A. (peste 22.000 de persoane) și a obligat „pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea obligației“. Pentru a pronunța această soluție, instanța a arătat că „nu se poate ignora faptul că, de la data publicării O.G. nr. 55/2003 și până la data învestirii instanței de fond (9 martie 2015) au trecut peste 10 ani astfel că ne aflăm în prezența unui exces de putere prin încălcarea drepturilor recurenților, drepturi care ar deveni iluzorii dacă s-ar accepta apărările formulate de intimatul-pârât prin amânarea pentru un termen nedefinit a momentului vânzării pachetului de acțiuni. (...) Marja de apreciere a Guvernului nu poate echivala cu nerespectarea principiului proporționalității care impune respectarea unui just echilibru între interesul public și drepturile legitime ale particularilor pentru a nu se ajunge la situația potrivit căreia textele legale care prevăd drepturi să fie, în fapt, lipsite de eficiență, astfel încât speranța titularilor acestor drepturi, deși are un suport legal, să fie, în realitate, lipsită de conținut. Amânarea adoptării hotărârii de Guvern, pentru mai mult de 10 ani, ar putea afecta chiar caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la însăși existența acestor drepturi, cu atât mai mult cu cât recurenții aveau o speranță legitimă în concretizarea dreptului lor de a achiziționa acțiuni, deja prevăzut prin actul normativ, iar obiectul litigiului nu vizează instituirea, modificarea sau abrogarea unor norme juridice, ci organizarea executării și executarea în concret a acestora, atribute ce țin de acțiunea administrației publice. (...) În consecință, criticile formulate de recurenți sunt întemeiate, iar respingerea acțiunii ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a prevederilor O.G. nr. 55/2003 și cu recunoașterea caracterului pur potestativ al obligației pe care Guvernul și-a asumat-o prin însăși adoptarea ordonanței, starea de pasivitate de peste 10 ani încălcând exigențele unui termen rezonabil“. ...