Decizia CCR nr. 589/2020Punctul 75

75. Raportând aceste considerații principiale la cauza dedusă judecății, Curtea constată că, având în vedere natura juridică a unei hotărâri a Guvernului, adoptate în temeiul art. 108 din Constituție, acesta nu poate decât să organizeze executarea, respectiv să pună în aplicare, prin raportare la situația de fapt existentă, dispozițiile de reglementare primară care statuează cu privire la regimul privatizării participațiilor statului, și anume Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale sau Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Cu alte cuvinte, hotărârea Guvernului prin care se pune în aplicare politica de privatizare (exclusiv în sectorul societăților strategice, întrucât pentru celelalte sectoare deciziile privind actele de dispoziție asupra participațiilor aparțin instituțiilor publice implicate) este un act administrativ, subsecvent legii, prin care se stabilesc în concret măsurile impuse de operațiunile de privatizare. Or, atâta vreme cât legea supusă controlului, ca act de reglementare primară, consacră, pe de o parte, interdicția de a înstrăina participațiile statului pentru o anumită perioadă și suspendarea operațiunilor de privatizare în care transferul dreptului de proprietate nu s-a realizat încă la data intrării în vigoare a legii [art. 1 și 2] și, pe de altă parte, suspendarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 și ale Legii nr. 137/2002 (art. 3), rezultă că, în intervalul de activitate a legii, Guvernul nu mai are temeiul legal pentru a adopta hotărâri în acest domeniu, orice activitate de privatizare fiind de iure suspendată. Adoptând Legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, Parlamentul a acționat intra vires, în cadrul competențelor sale constituționale, stabilind norme cu caracter de reglementare primară în materia privatizării participațiilor statului și dispunând, în mod corelativ, suspendarea acelor dispoziții cu caracter primar care ar fi intrat în conflict cu noile reglementări. Prin urmare, critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 1 alin. (4) și ale art. 108 din Constituție este neîntemeiată. ...