Decizia ÎCCJ nr. 47/2018 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 18.06.2018 · dosar 40.326/3/2013
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului 4. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 17 decembrie 2013, cu nr. 40.326/3/2013, reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii a Municipiului București și Casa Județeană de Pensii Ilfov a formulat contestație împotriva celor două decizii de pensionare emise la 1 noiembrie 2013, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestora, aprobarea unei expertize tehnice de specialitate în calcularea pensiilor, obligarea primei pârâte la emiterea unor noi decizii, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, dar și a Sentinței nr. xxxx din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale (Sentința nr. xxxx din 21 martie 2013); obligarea pârâtelor la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea plătită efectiv, începând din data de 1 septembrie 2010 și până la zi, comunicarea buletinelor de calcul în baza cărora se vor emite noile decizii, conform Sentinței civile nr. xxxx din 21 martie 2013 (calculul punctajelor anuale și calculul sporurilor), avându-se în vedere întreaga perioadă de activitate înscrisă în carnetul de muncă; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. ... 5. În fapt, reclamantul a arătat că deciziile contestate au fost emise în baza Sentinței nr. xxxx din 21 martie 2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. xxxx din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. În decizia revizuită din 1 noiembrie 2013 s-a menționat că numărul de puncte realizate este de 110,54265, reprezentând 30 ani și 5 luni, punctajul mediu anual fiind 3,63428. Reclamantul contestă numărul de puncte realizate, susținând că nu cuprinde punctele realizate în anii de după 2004, respectiv anii 2007-2009. Cu privire la cea de-a doua decizie din 1 noiembrie 2013, revizuită în conformitate cu prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), reclamantul contestă numărul de puncte suplimentare pentru grupe de muncă. Punctajul menționat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București în deciziile contestate nu cuprinde și anii de după 2004, respectiv 2007-2009. Reclamantului nu i s-au comunicat „buletinele de calcul“, așa cum a dispus instanța de fond prin sentința invocată. ... 6. Pârâta Casa de Pensii a Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, susținând că la determinarea punctajelor anuale corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la data de 1 aprilie 2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă, potrivit dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010. De asemenea, sunt relevante dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul ministrului muncii nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă raportat la prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010, care dispune că la determinarea punctelor lunare până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, trebuie evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale. Mai mult, la calcularea drepturilor de pensie nu pot fi avute în vedere veniturile atestate prin adeverințe, având în vedere dispozițiile art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care prevăd în mod clar care sunt sporurile ce pot fi valorificate la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, acestea fiind menționate în anexa nr. 15. ... 7. Pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că în speță nu se contestă legalitatea unui act administrativ emis de pârâtă. ... 8. La data de 21 octombrie 2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație si Justiție, în procedura hotărârii prealabile, în vederea lămuririi sintagmei din cuprinsul art. 44 și art. 45 din Legea nr. 19/2000 referitoare la „stagiul de cotizare necesar“ luat în calcul pentru determinarea punctajului mediu anual - coroborate cu art. 167 lit. b) din același act normativ - aplicabil personalului navigant din aviația civilă - ore de zbor - a cărui activitate este de 30 de ani în condiții speciale de muncă și ale cărui drepturi la pensie au fost deschise după anul 2001, respectiv în anul 2004. Cererea a fost reiterată la termenul din 8 februarie 2017, când a fost pusă în discuția părților. ... 9. Prin Încheierea din 8 martie 2017, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus și suspendarea judecății. ... ...
Sursa oficială ↗