Decizia ÎCCJ nr. 29/2018 (HP)Punctul V
Punctul V
V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea
A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
11. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... ...
B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării
12. Invocând practica judiciară majoritară^3 a Curții de Apel Pitești, instanța de trimitere a apreciat că înscrierea la pensia de invaliditate în baza Legii nr. 19/2000 nu constituie înscriere inițială la pensie, conform prevederilor art. 170 alin. (1) și (3) din Legea nr. 263/2010.
^3 Deciziile nr. 3.079 din 25.10.2017 nr. 2.604 din 27.09.2017, nr. 2.190 din 28.06.2017, nr. 1.822 din 7.06.2017, nr. 3.205 din 6.11.2017 și nr. 2.591 din 26.09.2017. ...
13. S-a arătat că este neîntemeiat argumentul caselor județene de pensii, potrivit căruia dispozițiile art. 170 alin. (1) și (3) din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile în cazul celor pensionați anterior intrării în vigoare a acestei legi, pentru care înscrierea inițială la pensie a avut loc în baza Legii nr. 19/2000 sau chiar a Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 3/1977). ...
14. Această susținere, conform căreia textul de lege ar avea în vedere numai persoanele înscrise la pensie pentru prima dată după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, este neîntemeiată, deoarece reclamanții au fost înscriși pentru prima oară la pensie pentru limită de vârstă, începând cu o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Ca atare, aceștia beneficiază de indicele de corecție prevăzut de art. 170 din acest act normativ, întrucât noțiunea de „înscriere inițială la pensie“ nu include și pensia de invaliditate. ...
15. Opinează instanța de trimitere că o interpretare contrară ar conduce la încălcarea principiului egalității, deoarece un element aleatoriu, cum este pierderea capacității de muncă, nu justifică un tratament diferit între persoane pentru care legea impune aceleași condiții de pensionare pentru limită de vârstă. ...
16. Mai mult, arată completul care a formulat sesizarea, Curtea Constituțională a statuat, în considerentele Deciziei nr. 680 din 26 iunie 2012, că legiuitorul nu poate impune condiții nerezonabile pentru persoanele care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obișnuite și a accidentelor care nu au legătură cu munca în privința acordării pensiei de invaliditate. ...
17. Decizia Curții Constituționale nr. 437 din 29 octombrie 2013^4 nu este de natură să conducă la o altă concluzie; prin această decizie s-a statuat că indicele de corecție reglementat de art. 170 din Legea nr. 263/2010 se aplică atât celor pensionați după 1.01.2013, cât și celor înscriși la pensie după 1.01.2011, în condițiile în care Legea nr. 263/2010 a intrat în vigoare la data de 1.01.2011, iar dispozițiile art. 170 abia la data de 1.01.2013.
^4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013. ...
18. În ceea ce privește Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme, completul care a formulat sesizarea susține că prin aceasta s-a stabilit numai că data înscrierii inițiale la pensie este cea care rezultă din prima decizie de pensionare anticipată, fără a se referi însă la pensia de invaliditate. Instanța supremă nu a analizat, așadar, problema dacă înscrierea la pensia de invaliditate în baza Legii nr. 19/2000 constituie sau nu înscrierea inițială la pensie, raportat la dispozițiile art. 170 din Legea nr. 263/2010. ...
19. Instanța de trimitere a menționat și punctul de vedere opus, minoritar^5, potrivit căruia, în speță, este aplicabilă Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme, prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010, indicele de corecție se aplică persoanelor al căror drept inițial de pensie s-a născut ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
^5 Deciziile nr. 3.719 din 7.12.2017 și nr. 3.721 din 7.12.2017. ...
20. S-a reținut, în această opinie, că intimatei-reclamante nu i s-a întocmit o altă decizie de pensionare pentru limită de vârstă, care să substituie decizia de invaliditate, întrucât numărul deciziei este același, iar în cuprinsul deciziei pentru limită de vârstă este menționată și data înscrierii inițiale la pensie. Date fiind dispozițiile art. 88 din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, decizia de pensionare pentru limită de vârstă este definitivă sub acest aspect - data nașterii inițiale a dreptului la pensie, întrucât s-a contestat doar cuantumul pensiei din perspectiva neaplicării indicelui de corecție menționat în Legea nr. 263/2010. ...
21. Potrivit art. 47 alin. (2) din Constituția României, republicată, condițiile de exercitare a dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislația în materie și de a stabili data de la care operează recalcularea, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală referitoare la principiul neretroactivității legii. ...
22. În situațiile în care dreptul inițial la pensie s-a născut anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010, indicele de corecție nu este aplicabil, fiind fără relevanță juridică nepunerea în plată a deciziei de pensionare, sub aspectul stabilirii datei la care s-a născut dreptul inițial la pensie, întrucât, potrivit textelor legale amintite, a operat doar suspendarea efectelor deciziei de pensionare cu privire la plata drepturilor bănești. ...
23. Făcând referire la jurisprudența altor instanțe, instanța de trimitere a menționat Decizia nr. 6.151 din 28.11.2016 a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca încadrându-se în orientarea majoritară a Curții de Apel Pitești, precum și sentințele nr. 2.054 din 2.09.2014 a Tribunalului Gorj, nr. 389 din 2.06.2016 a Tribunalului Bihor, nr. 1.262 din 21.05.2014 a Tribunalului Constanța și nr. 185 din 29.01.2015 a Tribunalului Timiș, precum și deciziile nr. 2.256 din 5.05.2015 și nr. 3.000 din 2.06.2016 ale Curții de Apel Craiova, nr. 398 din 18.06.2014 a Curții de Apel Suceava și nr. 321 din 4.05.2015 a Curții de Apel Brașov, ca fiind contrare acestei orientări. ... ... ...
Sursa oficială ↗