DECIZIE 1209/2018Paragraful 71

Art .43 din H.G. nr. 1.059/2013 dispune: (1) Deținătorii de câini sunt obligați ca, la ieșirea cu aceștia în spațiile publice, să aibă asupra lor carnetul de sănătate al acestora. (2) în carnetele de sănătate ale câinilor este obligatorie consemnarea numărului microcipului, a sterilizării, în cazul câinilor de rasă comună și al metișilor acestora, iar în cazul celor exceptați de la sterilizare, motivele medicale ale exceptării câinilor de la sterilizare. Obligația deținătorilor de câini de a avea asupra lor carnetul de sănătate la ieșirea acestora din spațiile publice nu este disproporționată în raport cu dispozițiile OUG nr. 155/2001 deoarece deținerea carnetului de sănătate nu este pentru identificarea câinilor, ci pentru verificarea îndeplinirii obligațiilor de către deținător, respectiv obligativitatea sterilizării și microcipării câinelui. În ceea ce privește dispozițiile art. 24 alin. 1 și art. 29 alin. 3 din anexa la HG nr. 1.059/2011, Curtea apreciază că, în mod corect prima instanță le-a apreciat ca nelegale în raport cu dispozițiile OUG nr. 155/2001. Dispozițiile art. 24 alin. 1 din HG nr. 1.059/2013 prevăd: (1) Persoana care adoptă mai mult de 2 câini din adăposturile publice și îi adăpostește într-un bloc de locuințe în care există asociație de proprietari, aceasta trebuie să prezinte la momentul depunerii cererii de adopție acordul asociației de proprietari. Instanța fondului a reținut că solicitarea de anulare a acestui text de lege este întemeiată în condițiile în care se face o diferențiere în tratamentul persoanelor care adoptă mai mult de doi câini din adăposturile publice și persoane care ajung să dețină același număr de câini pe alte căi. Curtea apreciază ca întemeiată reținerea instanței de fond în cauză, situația persoanelor care dețin mai mult de doi câini în apartament trebuind să fie reglementată similar, nefiind aplicabile dispozițiile deciziilor Curții Constituționale invocate în recurs de către pârâtul Guvernul României. Pe de altă parte, dispozițiile art. 24 alin. (1) din Norme limitează dreptul adoptatorilor de a opta între acordul vecinilor și acordul asociației de proprietari, drept prevăzut de art. 8 alin. 3 lit. c) din OUG nr. 1.556/2001. În ceea ce privește dispozițiile art. 29 alin. 3 din Norme prin care se instituie obligația ca reprezentanții asociațiilor și fundațiilor pentru protecția animalelor care participă la examinarea medicală să aibă studii de specialitate în domeniu, Curtea apreciază că, în mod legal, prima instanță a constatat nelegalitatea acestor dispoziții. Aceasta deoarece dispozițiile art. 5 alin. 1 din OUG nr. 155/2001 acordă acest drept de a participa la examinarea medicală fără ca această participare să fie condiționată de studii de specialitate care sunt necesare în cazul operațiunilor complexe, cum sunt sterilizarea sau eutanasierea, ultima reglementată de dispozițiile art. 36 alin. 3 din Norme. Față de toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 496-498 din Codul de procedură civilă, Curtea, pe excepție și pe recursurile declarate, va dispune următoarele: Va respinge excepția autorității de lucru judecat ca nefondată. Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă. Va admite recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României și cererea de intervenție accesorie formulată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Va casa în parte sentința atacată și, rejudecând: Va respinge ca nefondată cererea de anulare a prevederilor art. 2 lit. b) ,art. 2 lit. n) ,art. 20,art. 21 alin. (2) , art. 43 din anexa la H.G. nr. 1.059/2013. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiHOTĂRĂȘTE: Respinge excepția autorității de lucru judecat ca nefondată. Respinge recursul declarat de Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor“ împotriva Sentinței nr. 190F din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 190F din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și cererea de intervenție accesorie formulată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în interesul Guvernului. Casează în parte sentința atacată și, rejudecând: Respinge cererea de anulare a prevederilor art. 2 lit. b) ,art. 2 lit. n) ,art. 20,art. 21 alin. (2) , art. 43 din anexa la H.G. nr. 1.059/2013 ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 martie 2018.Judecător,L.M. PăunJudecător,A. MarchidanJudecător,R. VoicuMagistrat-asistent, A. Nechita + ROMÂNIA CURTEA DE APEL BRAȘOV SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL SENTINȚA NR. 190/F ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16 DECEMBRIE 2014 Dosar nr. 287/64/2014 Completul constituit din: Președinte - Simona Petrina Gavrilă - judecător - Mihaela Cincan - grefier Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor“ în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect „anulare act administrativ cu caracter normativ“ Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 25 noiembrie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 9 decembrie 2014, apoi pentru data de 16 decembrie 2014. CURTEA, Reclamanta Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor“ Brașov a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României: anularea prevederilor: art. 1 alin. (2) ; art. 2 lit. n) ; art. 3 alin. (1) și (3) ;art. 5 alin. (4) ,(5) și (6) ;art. 6 alin. (3) și (4) ;art. 7 alin. (1) ;art. 20;art. 21 alin. (2) ;art. 24 alin. (1) ;art. 29 alin. (1) , alin. (3) și alin. (6) și art. 43 alin. (1) ;art. 47 alin. (1) din anexa la H.G. nr. 1.059/2013; obligarea pârâtului la modificarea prevederilor mai sus menționate, cu respectarea întocmai a prevederilor OUG nr. 155/2001 și cu observarea criticilor aduse prin prezenta acțiune, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii a arătat următoarele: Ea, reclamanta, are justificarea legitimării procesuale, fiind o organizație neguvernamentală care desfășoară activități și acțiuni de combatere a abuzurilor împotriva animalelor, respectiv protecția animalelor, și în al cărei statut figurează scopuri și activități referitoare la acest domeniu, conform statutului. Din această postură, ea militează pentru îmbunătățirea legislației în sensul: protecției și bunăstării animalelor și al respectării drepturilor și intereselor legitime ale deținătorilor acestor animale sau ale organizațiilor neguvernamentale și grupurilor de persoane fără personalitate juridică ce protejează aceste animale și/sau care desfășoară activități de sterilizare/adopție etc. (în vederea rezolvării prin metode umane și eficiente a problemei câinilor fără stăpân). A participat cu propuneri și la elaborarea actului normativ atacat prin prezenta acțiune, dar a inițiat totodată mai multe acțiuni juridice vizând anularea sau modificarea unor acte normative de nivel inferior ilegale, instanțele de judecată apreciind de fiecare dată că asociația are un interes personal, născut, actual și direct în promovarea acțiunilor respective, în temeiul prevederilor statutului său. Astfel, este evident faptul că ea se încadrează în categoria persoanelor vătămate definite de art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004, având în vedere rolul, obiectivele și misiunea acestei organizații. În ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile administrative a arătat reclamanta că a formulat două plângeri prealabile, înregistrate la Guvernul României, cu nr. 17/1.607/12.02.2014 și cu nr. 17/3.837/03.04.2014, în care a solicitat reexaminarea actului normativ în sensul revocării/modificării unor articole importante din H.G. nr. 1.059/2013, pentru motive de vădită nelegalitate, la care acesta a răspuns prin adresele nr. 15A/724/12.03.2014 și nr. 15A/1.563/10.04.2014. În ceea ce privește nelegalitatea actului administrativ atacat a arătat reclamanta că nelegalitatea unor articole esențiale din anexa la HG nr. 1.059/2013 care reglementează aspecte fundamentale ce țin de implementarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân rezidă în adăugarea la lege (O.U.G. nr. 155/2001) sau în încălcarea prevederilor acestui ultim act normativ și a altor prevederi cu forță juridică superioară, contrar principiului legalității activității administrative, a art. 4 alin. 1 și 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și a art. 108 alin. (1) și (2) din Constituție. Hotărârile Guvernului reprezintă o categorie de acte administrative specifice organelor centrale ale puterii executive, ele se adoptă pentru organizarea executării legilor și nu pot contraveni principiilor și dispozițiilor cuprinse într-o lege. Astfel, art. 2 lit. b) din Norme („adăpost privat - adăpost pentru câinii fără stăpân, care aparține unei persoane juridice, asociație sau fundație care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor“) adaugă la lege, restrângând sensul sintagmei de „adăpost privat“ așa cum reiese acesta din cuprinsul legii și încalcă astfel atât principiul securității juridice, cât și drepturile organizațiilor pentru protecția animalelor instituite prin art. 11 din O.U.G nr. 155/2001. Sintagma „adăpost privat“ apare numai în cuprinsul art. 11 din OUG 155/2001 modificată și aprobată prin Legea 227/2002, cu modificările și completările ulterioare, iar această sintagmă indică în mod cert toate „adăposturile private“ aflate în parteneriat cu adăposturile locale, indiferent dacă aceste adăposturi aparțin asociațiilor de protecție a animalelor, persoanelor fizice sau persoanelor juridice care nu se încadrează în categoria asociațiilor sau fundațiilor care desfășoară activitatea în domeniul protecției animalelor. Este evident, astfel, că prin definiția criticată se adaugă la lege, excluzându-se din noțiunea gen - adăposturi private noțiunile specie - adăposturi private aparținând persoanelor fizice și adăposturile private aparținând altor persoane juridice (în afara asociațiilor sau fundațiilor care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor), fapt echivalent cu instituirea unor excepții implicite (de la înțelesul general al termenului „adăpost privat“ așa cum a fost acesta instituit de legiuitor), și la încălcarea principiului de interpretare a legii potrivit căruia „excepțiile sunt de strictă interpretare, iar acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă“. Prin această excepție se restrânge astfel dreptul asociațiilor pentru protecția animalelor de a participa la toate activitățile prevăzute de art. 11 din O.U.G. nr. 155/2001 care se desfășoară în adăposturile private aflate în parteneriat cu consiliile locale.