DECIZIE 1209/2018Paragraful 109

ÎCCJ · decizie · dosar 287/64/2014
Paragraful 109
În mod evident, crearea unor adăposturi regionale în care vor fi aduși câini din 2, 3, 7 sau 10 localități va crea un dezechilibru vădit între numărul câinilor încarcerați (foarte mare) și numărul câinilor adoptați (foarte mic) sau chiar revendicați datorită dificultății deplasării adoptatorilor/revendicatorilor și alienării comunităților față de problema câinilor care sunt „eliminați“ de pe raza U.A.T. ca niște deșeuri. Ori, este cert că o astfel de manieră de gestionare a câinilor fără stăpân subminează metodele de gestionare alternative eutanasierii (adopție, revendicare, adopție la distanță), conducând la încălcarea Deciziei Curții Constituționale nr. 1/2012, în motivarea căreia se stipulează clar că eutanasierea câinilor se va aplica doar în ultimă instanță după ce toate celelalte metode de gestionare au fost aplicate corespunzător.
Sursa oficială ↗