DECIZIE 9/2018Punctul 7

7. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul- raportor și dispozițiile legale aplicabile în materie, reține următoarele: 7.1. Dispozițiile legale supuse interpretării și aplicării unitare Codul de procedură penală + Articolul 281 (1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: a) compunerea completului de judecată; ... b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; ... c) publicitatea ședinței de judecată; ... d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; ... e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; ... f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. ... (2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere. (3) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a) -d) poate fi invocată în orice stare a procesului. (4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; ... b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății; ... c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției. ... + Articolul 347 (1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1) -(4^2), procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație. Contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor. (2) Contestația se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate. Când instanța sesizată este Înalta Curte de Casație și Justiție, contestația se judecă de către completul competent, potrivit legii. (3) Contestația se soluționează în camera de consiliu, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului. Dispozițiile art. 345 și 346 se aplică în mod corespunzător. (4) În soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută. + Articolul 421 Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții (...): 2. admite apelul și: (...) b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.“ ... ... ... 7.2. Analiza condițiilor de admisibilitate Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 471 și art. 472 din Codul de procedură penală aplicabile în materia recursului în interesul legii rezultă că pentru a se apela la un asemenea mecanism de unificare a practicii judiciare trebuie îndeplinite mai multe condiții de admisibilitate. Astfel, promovarea recursului în interesul legii se realizează de către unul dintre titularii prevăzuți, în mod expres, de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, cerință ce este îndeplinită în cauză, având în vedere că instanța supremă a fost sesizată de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București. Cererea, așa cum prevede art. 471 alin. (2) din Codul de procedură penală, trebuie să cuprindă anumite elemente de conținut, respectiv enunțarea soluțiilor diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile relevante din doctrină, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii, aspecte care formal se regăsesc în cuprinsul prezentei sesizări. Condiția esențială pentru promovarea recursului în interesul legii care rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art. 471 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală și ale art. 472 din Codul de procedură penală o reprezintă existența unei probleme de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, prin hotărâri definitive, ce trebuie dovedită prin anexarea acestora la cererea formulată de titularul sesizării. Raportând această din urmă cerință la datele concrete ale cauzei, Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că nu este îndeplinită. Examinând jurisprudența atașată din perspectiva analizei chestiunii de drept în discuție, respectiv cea în care există un caz de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) -d) din Codul de procedură penală, privind un act din procedura camerei preliminare, invocat în apel, se constată insuficiența soluțiilor jurisprudențiale opuse manifestate în materie. Astfel, în ceea ce privește varianta aprecierii ca fiind admisibilă trimiterea cauzei pentru rejudecare din etapa camerei preliminare, după desființarea în apel a sentinței apelate, în situația constatării unuia din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) -d) din Codul de procedură penală, depunerea de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problema de drept care formează obiectul judecății a fost soluționată în acest mod de instanțele judecătorești este ilustrativă. În acest sens au fost identificate următoarele hotărâri: Decizia penală nr. 82/A din data de 22 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 2.408/122/2014, Decizia penală nr. 1.150/A din data de 18 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală în Dosarul nr. 8.513/3/2015 și Decizia penală nr. 1.022/A din data de 16 iunie 2016 a Curții de Apel București - Secția I penală pronunțată în Dosarul nr. 2.431/330/2015. În ceea ce privește opinia contrară, în cadrul căreia se consideră că nu este posibilă cenzurarea procedurii de cameră preliminară în apel și nu este posibilă trimiterea cauzei spre rejudecare, cu reluarea cauzei din etapa camerei preliminare, atâta vreme cât obiectul analizei instanței de apel îl constituie numai etapa judecății - s-a arătat că nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) -d) din Codul de procedură penală poate fi invocată numai pe calea contestației - actul de sesizare a atașat exclusiv Decizia nr. 1.142/A din data de 14 iulie 2016 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Colegiul de conducere al Curții de Apel București a efectuat verificări la nivelul și al altor curți de apel din țară, conform art. 1 pct. 10 paragraful 1 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 148/2015, modificată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 725/2015, fiind comunicate opinii și/sau hotărâri judecătorești de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Timișoara, Curtea Militară de Apel. Sintetizând relațiile comunicate s-a constatat faptul că s-a conturat opinia majoritară în sensul că procedura de cameră preliminară nu poate fi sancționată în apel în situația existenței unor cazuri de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) -d) din Codul procedură penală [adică lit. a) compunerea completului de judecată; b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; c) publicitatea ședinței de judecată; d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; respectiv singurele situații de încălcare a dispozițiilor legale ce pot fi invocate „în orice stare a procesului“] și deci instanța de apel nu are posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare, din etapa camerei preliminare. Dat fiind caracterul general al chestiunii de drept aduse în discuție, respectiv „Posibilitatea cenzurării procedurii de cameră preliminară în apel“, au fost atașate decizii în susținerea acestui punct de vedere, ce însă fie nu sunt relevante din punctul de vedere al problemei în discuție, fie nu abordează în concret instituția nulității absolute prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) -d) din Codul de procedură penală. Astfel, pentru completă deslușire și conturare a opiniei jurisprudențiale că procedura de cameră preliminară nu poate fi sancționată în apel în situația existenței unor cazuri de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) -d) din Codul de procedură penală și deci instanța de apel nu are posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare, din etapa camerei preliminare, prin Decizia penală nr. 725/A din data de 18 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 14.239/94/2014 (1.384/2015), s-a reținut: „Deși inculpatul V.C.F. a antamat în apel, tangențial, și chestiunea nelegalei sale citări în procedura de cameră preliminară, Curtea constată că o atare neregularitate nu ar putea fi cenzurată pe calea apelului, ci exclusiv a contestației eventual exercitate în condițiile prevăzute de art. 347 coroborat cu art. 425^1 al. 2 raportat la art. 411 al. 1 din Codul de procedură penală și adresată judecătorului de cameră preliminară competent“. Totodată, Decizia penală nr. 1.642/A din data de 27 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 37.188/3/2014 (1.360/2015) reține: „Cu referire la criticile inculpatei D.A. referitoare la nelegalitatea sentinței primei instanțe pentru considerente ce au viciat, în opinia sa, procedura desfășurată în cameră preliminară, Curtea reține următoarele: Astfel, în cadrul motivelor de apel, inculpata a susținut că în faza de cameră preliminară nu a fost citată, procedura fiind nelegal îndeplinită pentru data de 27.01.2015, fapt ce a pus-o în imposibilitatea de a formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Față de acest aspect inculpata apreciază că este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală privind prezența inculpatului atunci când participarea sa este obligatorie din punctul de vedere al citării, considerând că se impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru reluarea procedurii de cameră preliminară. Inculpata mai consideră că este incident și cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 282 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în condițiile în care a fost lipsită de apărare la primul termen acordat de prima instanță. Curtea reține că astfel de critici nu pot fi primite. Astfel, se observă că încălcările dispozițiilor legale arătate de inculpată nu se regăsesc în enumerarea limitativă cuprinsă la art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală ce să determine nulitatea absolută a actelor întocmite în acest mod, în condițiile în care prezența inculpatei nu era obligatorie în procedura de cameră preliminară sau a judecății în fond față de dispozițiile art. 364 alin. (1) din Codul de procedură penală (nefiind reținută sau arestată), iar la termenul din data de 10 februarie 2015 asistența juridică i-a fost asigurată de apărătorul ales. Prin urmare, neregularitățile de care se prevalează petenta reprezintă eventuale nulități relative care pot determina nulitatea actului numai atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor sale procesuale care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desființarea actului, nulitate care poate fi invocată numai în condițiile art. 282 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. Astfel, în ceea ce privește vicierea citarii sale în procedura de cameră preliminară, Curtea reține că o astfel de neregularitate putea fi invocată numai în cadrul acestei proceduri, după cum rezultă expres din dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, ceea ce inculpata nu a făcut în speță (nu a invocat nulitatea nici măcar la primul termen de judecată acordat de instanța de fond după începerea judecații, deși a fost prezentă), motiv pentru care astfel de critici nu pot fi examinate în apel (fiind depășit termenul procedural în care puteau fi semnalate) și nici să afecteze în vreun fel hotărârea atacată sub aspectul legalității. Legat de presupusa încălcare a dreptului la apărare, Curtea reține că și această critică este neîntemeiată din moment ce inculpata a fost asistată de un apărător ales la termenul din 10.02.2015 când a avut loc judecata în fond.“ Prin Decizia penală nr. 675/P din data de 10 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală în Dosarul nr. 7.932/118/2013 au fost admise apelurile și s-a dispus rejudecarea cauzei de Tribunalul Constanța. Rejudecarea a vizat și etapa camerei preliminare. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, lipsa de procedură și încălcarea dispozițiilor privind reprezentarea și asistența juridică obligatorie a unei inculpate (persoană juridică). Decizia penală nr. 1.159/P din 14 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală în Dosarul nr. 15.074/118/2012 - au fost admise apelurile și s-a dispus rejudecarea cauzei de Tribunalul Constanța. Rejudecarea a vizat și etapa camerei preliminare. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, încălcarea dispozițiilor privind asistența juridică obligatorie a unor inculpate (persoane juridice). Decizia penală nr. 897/A din data de 27 septembrie 2016 a Curții de Apel Galați - „În cadrul motivelor de apel inculpata a criticat și Încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2016 prin care judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză și a dispus începerea judecății, invocând în special că nu a fost legal citată și nu și-a putut face apărarea“. Instanța de apel a reținut că „criticile inculpatei referitoare la încheierea de cameră preliminară nu pot fi analizate de către instanța de apel deoarece această încheiere poate fi atacată doar separat, cu contestație, potrivit art. 347 din Codul de procedură penală, și nu cu apel odată cu fondul cauzei“. Curtea Militară de Apel a desființat sentințele instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare, dispunând reluarea acesteia din etapa camerei preliminare. În acest sens sunt deciziile nr. 70 din data de 18 decembrie 2014 și nr. 66 din data de 11 decembrie 2014, decizii care au fost justificate pe considerentul că încheierea de cameră preliminară (prima încheiere) nu a fost comunicată părților, după pronunțare trecându-se direct la judecată, fără ca încheierea de începere a judecății să fie definitivă. Instanța de apel a reținut astfel că părțile au fost lipsite de posibilitatea de a contesta încheierea de cameră preliminară și de a-și exercita dreptul la apărare, dispunând rejudecarea cauzei cu reluarea procedurii de cameră preliminară. Așadar, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 471-472 din Codul de procedură penală, reținându-se că în susținerea unei orientări a practicii judiciare referitor la problema supusă analizei elocventă este numai o hotărâre judecătorească, absolut insuficientă pentru a ilustra existența unei practici judiciare diferite, care să justifice declanșarea mecanismului de unificare al recursului în interesul legii instituit de codificarea procesual penală. În acest context, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, reținând că în speță este identificată practică judiciară diferită exclusiv la nivelul Curții de Apel București, face referire la jurisprudența anterioară a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ilustrată în cuprinsul deciziilor nr. V din 19 ianuarie 2009 și nr. VI din 20 septembrie 2010 pronunțate în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că atunci când se constată existența unei practici neunitare la nivelul unei singure curți de apel există alte modalități de rezolvare a divergențelor de opinii ori pârghii de unificare a acestora, nefiind justificată punerea în mișcare a mecanismului reprezentat de promovarea recursului în interesul legii. ... ...