Decizia ÎCCJ nr. 18/2018 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 38. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate a acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existența unei cauze în curs de judecată; ... – judecata cauzei să se afle în ultimă instanță pe rolul tribunalului, al curții de apel sau al Înaltei Curți de Casație și Justiție; ... – ivirea unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 39. Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluționarea unui apel într-o contestație la executare, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 718 alin. (1) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. ... 40. În ce privește chestiunea de drept relevată, chiar dacă aceasta are legătură cu dezlegarea cauzei, față de criticile formulate în apelul contestatoarei (în care se susține că depunerea titlurilor de creanță în vederea participării la distribuire, potrivit art. 870 din Codul de procedură civilă, se poate face direct, fără formularea cererii de intervenție), nu este îndeplinită cerința de a fi o veritabilă, reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii. ... 41. O cerință de admisibilitate a sesizării este aceea referitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv dacă aceasta prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât să justifice declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 42. Sub acest aspect, în doctrină s-a arătat că declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare presupune existența unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări. ... 43. În jurisprudența dezvoltată în legătură cu această condiție de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017). ... 44. Conform art. 520 alin. (1) Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“. ... 45. Rezultă că prima teză a art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiționează expres admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 519. ... 46. Sub aspectul regularității sesizării, art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă impune ca actul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție să îndeplinească anumite exigențe de ordin formal, respectiv să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului de judecată, precum și punctul de vedere al părților. ... 47. Rațiunea instituirii acestor condiții formale ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus noul mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să determine suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării sale de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii duratei procedurii judiciare, și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ... 48. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esențiale, apărute într-o cauză aflată în curs de soluționare în ultimă instanță. ... 49. Motivarea admisibilității de către autorul sesizării a fost impusă ca o condiție necesară pentru a putea susține și demonstra caracterul real al problemei ce face obiectul sesizării, aspectul de noutate pe care aceasta o are și caracterizează în mod concret dificultatea problemei de drept supuse dezbaterii, generând premisele declanșării mecanismului de unificare al procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 50. Încheierea de sesizare a instanței trebuie să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, aceasta trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept este susceptibilă de interpretări diferite. ... 51. În cauză, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu îndeplinește condițiile formale prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, lipsind analiza reală și motivarea completă a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilită în sarcina instanței de trimitere cu privire la problema de drept ce se cere a fi lămurită. ... 52. Astfel, la paragrafele 33 și 34 din încheierea de sesizare, instanța de trimitere lasă în sarcina instanței supreme evaluarea caracterului nelămurit al problemei de drept puse în discuție, limitându-se să susțină fără vreo motivare temeinică că ar fi evident faptul că interpretarea dispozițiilor art. 870 și ale art. 691 și următoarele din Codul de procedură civilă „naște în continuare dezbateri“. Mai mult, instanța de trimitere arată textual că „nu are conturată opțiunea cu privire la interpretarea ce trebuie adoptată“. ... 53. De asemenea, la paragraful 42 din încheierea de sesizare, instanța de trimitere se limitează să afirme existența unei probleme de drept reale, fără a dezvolta motivele care susțin îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate. ... 54. Simpla indecizie a judecătorului cu privire la sensul unei norme juridice nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. ... 55. Faptul că o parte din proces susține o altă interpretare decât cea care rezultă în mod firesc din normele juridice incidente și care a fost în mod constant afirmată în doctrină nu justifică necesitatea lămuririi chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă. ... 56. În plus, circumstanțele particulare ale cauzei relevă faptul că problema de drept adusă în dezbatere nu ridică o asemenea dificultate, în contextul în care dispoziția legală a cărei interpretare se solicită a se realiza nu este nici lacunară, nici incompletă sau neclară, neexistând riscul apariției unei practici neunitare. ... 57. Chiar instanța de trimitere menționează că „în doctrină se remarcă opinia în sensul că dispozițiile art. 870 din Codul de procedură civilă se completează cu cele ale art. 692 din același cod, care reglementează procedura de soluționare a cererilor de intervenție a creditorilor intervenienți“ și că „doctrina publicată face referire constantă la o corelare a dispozițiilor art. 870 din Codul de procedură civilă cu cele cuprinse în art. 691 și urm.“ (paragrafele 32-33 din încheierea de sesizare). ... 58. În acest sens, în studiul indicat în cuprinsul încheierii de sesizare se arată că: Necesitatea ca titularul unui titlu de creanță să depună inclusiv o cerere de intervenție care să-i permită participarea la distribuirea sumelor în condițiile instituite de art. 691 alin. (2) și art. 696 din Codul de procedură civilă rezultă cu necesitate din întreaga reglementare a instituției intervenției altor creditori, neexistând nicio rațiune pentru reglementarea a două mecanisme diferite, cu aceeași finalitate, dar care să fie guvernate de reguli deosebite sub aspectul efectelor produse pe planul participării la distribuire. Orice lărgire a cadrului execuțional sub aspect subiectiv și obiectiv se poate realiza doar prin intermediul cererii de intervenție. ... 59. În urma consultării instanțelor judecătorești nu a fost identificată jurisprudență care să susțină o altă interpretare de principiu decât cea exprimată în doctrină. ... 60. În cuprinsul încheierii de sesizare, completul de judecată nu a expus un raționament juridic convingător care să justifice greutatea argumentelor reținute în susținerea interpretării contrare celei afirmate în doctrină, limitându-se la aprecierea că argumentele în sprijinul ambelor interpretări sunt „importante“. ... 61. Problema de drept formulată de instanța de trimitere în termeni generali nu prezintă un grad de dificultate suficient pentru a reclama o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile. Dificultatea adoptării unei soluții legale și temeinice, generată de circumstanțele particulare ale cauzei, nu reprezintă un argument contrar ideii anterior menționate. ... 62. În acest sens, nu trebuie omis faptul că, în motivarea apelului în speță, apelanta contestatoare a susținut că nu are calitate de creditor intervenient, ci de creditor urmăritor, întrucât avea o executare silită pe rolul unui alt executor judecătoresc, deja încuviințată de instanța de judecată, pentru aceleași titluri anexate cererii de participare la distribuire. ... 63. Situația pare a fi similară celei din cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7.207/281/2017 în care a fost pronunțată Încheierea nr. 2.369 din 7.11.2017 a Judecătoriei Ploiești, în motivarea căreia s-a reținut că o cerere de intervenție în cursul urmăririi silite poate fi formulată de către un creditor care nu a început executarea silită împotriva debitorului într-un alt dosar de executare. ... 64. De fapt, în soluționarea apelului cu care a fost sesizat, tribunalul are a stabili în ce măsură contestatoarea are calitatea de creditor urmăritor, cu consecințele care decurg din această calificare, inclusiv sub aspectul posibilității depunerii titlurilor de creanță în vederea participării la distribuire în lipsa încuviințării unei cereri de intervenție. ... 65. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție are rolul de a da o interpretare de principiu chestiunii de drept, iar nu de a soluționa diferitele cazuri particulare care pot exista și în care se pune problema aplicării aceleiași norme juridice. ... ...