Decizia CCR nr. 87/2025Punctul 7

7. Se mai susține că prevederile art. I pct. 4 din legea criticată, cu referire la modificarea art. 1.850 din Codul civil, introduc un veritabil paralelism legislativ, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție privind statul de drept și principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii. În acest sens se susține că, de lege lata, potrivit dispozițiilor art. 1.811 din Codul civil, opozabilitatea contractului de locațiune față de dobânditor se face fie prin notarea locațiunii în cartea funciară sau, respectiv, asigurarea unei date certe a locațiunii, anterioară datei certe a înstrăinării, în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, fie prin îndeplinirea unor formalități de publicitate ori, respectiv, prin dovedirea împrejurării că la data înstrăinării bunul se afla în folosința locatarului, în cazul imobilelor nesupuse unor formalități de publicitate. Or, prin modificările aduse dispozițiilor art. 1.850 alin. (2) și (3) din Codul civil, moștenitorii sunt obligați să mențină contractul de arendare pe durata convenită cu arendașul, iar în cazul vânzării terenului cumpărătorul este obligat să mențină contractul de arendare până la expirarea termenului de valabilitate al acestuia, fără a prelua distincțiile reglementate în prezent prin art. 1.811 din Codul civil referitoare la imobilele înscrise în cartea funciară sau supuse unor formalități de publicitate. În acest mod, se susține că modificarea preconizată instituie un paralelism legislativ, fiind neclar care dintre normele legale incidente este aplicabilă, contrar dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție. ...