Decizia CCR nr. 87/2025Punctul 55

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.02.2025 · dosar 3.969A/2024
Punctul 55
55. Or, introducerea unei reguli derogatorii, respectiv a obligației moștenitorilor proprietarului de a menține contractul de arendare, spre deosebire de norma generală în materie de locațiune, reprezentată de art. 1.820 alin. (2) din Codul civil, potrivit căreia, în cazul locațiunii cu durată determinată, moștenitorii locatarului pot denunța contractul în termen de 60 de zile de la data la care au luat cunoștință de moartea locatarului și existența locațiunii, este de natură să introducă un dezechilibru între părțile contractului de arendare, în favoarea arendașului. Astfel, potrivit normei generale în materie, moștenitorii arendașului vor avea în continuare posibilitatea de a denunța unilateral contractul, în termen de 60 de zile de la data la care au luat cunoștință de moartea arendașului și existența contractului de arendare; în schimb, potrivit modificării legislative preconizate, moștenitorii proprietarului și, respectiv, cumpărătorul terenului sunt obligați să mențină contractul de arendare până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul. Din această perspectivă, dispozițiile art. I pct. 4 din legea criticată instituie un tratament diferențiat în cadrul aceleiași categorii juridice, respectiv a moștenitorilor părților unui contract de arendare, ceea ce contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, reglementat în art. 16 din Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗