Decizia CCR nr. 52/2025Punctul 11

11. Cu privire la cadrul procesual în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată cu ocazia verificării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație întemeiate pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, potrivit cărora o hotărâre judecătorească este supusă casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Prin prisma acestui motiv de casare, autoarea excepției, în calitate de recurentă inculpată, a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, și a invocat - cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnată -, în principal, ieșirea din vigoare a normei care o incrimina, cu consecința neprevederii faptei de legea penală, iar, în subsidiar, neîntrunirea elementelor constitutive ale respectivei infracțiuni. Curtea reține că în cauza de față nu se pune problema aplicării raționamentului din Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I - prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională -, ci autoarea excepției invocă o omisiune de reglementare care tinde la transformarea căii extraordinare de atac a recursului în casație într-una ordinară. ...