Decizia ÎCCJ nr. 5/2018 (HP)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție 25. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: ... 26. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 27. Pentru admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții ale acestei proceduri, respectiv: – existența unei cauze în curs de judecată; ... – judecata cauzei să se afle în ultimă instanță pe rolul tribunalului, al curții de apel sau al Înaltei Curți de Casație și Justiție; ... – ivirea unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; ... – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 28. Așadar, din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite cumulativ. ... 29. În doctrină și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, ele au fost identificate după cum urmează: existența unei cauze aflate în curs de judecată; instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; problema de drept să fie reală, adică să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unor texte de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit competenței sale, și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 30. Verificându-se întrunirea acestor condiții, se constată că ele se regăsesc doar parțial, sesizarea neîndeplinind toate exigențele procedurale menționate pentru a fi admisibilă. ... 31. Astfel, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a tribunalului învestit în ultimă instanță, sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluționare. ... 32. Condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării este îndeplinită însă doar formal, întrucât, deși sediul materiei la care se face trimitere se regăsește în noile prevederi ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în mod asemănător erau reglementate instituția prezumției judiciare și a celei legale în vechile norme (art. 1199-1203 din Codul civil de la 1864, art. 6, art. 7, art. 22,art. 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, cu modificările și completările ulterioare). ... 33. De asemenea, o altă cerință de admisibilitate a sesizării (care ține de calitatea acesteia), deși nu este expressis verbis prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind implicită însă mecanismului de unificare a jurisprudenței, este aceea referitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv dacă aceasta prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin solicitarea pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 34. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant, în jurisprudența dezvoltată în legătură cu îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate, că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății^1. ... 35. În cazul supus prezentei analize, se reține că obiectul principal al sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este acela dacă, în acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în care se stabilește ca fapt cunoscut că pârâtul ar trebui să aibă, la data sesizării, o vârstă cuprinsă între 110 și 130 de ani, judecătorul poate să rețină, pe baza prezumției judiciare, că este imposibil din punct de vedere biologic ca acesta să fie în viață și, deci, pe baza faptului probat că pârâtul are această vârstă, judecătorul poate să înlăture prezumția legală conform căreia cel dispărut este socotit a fi în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă. În strânsă legătură și decurgând din aceasta sunt și celelalte întrebări referitoare la raportul dintre prezumția judiciară și cea legală, precum și la posibilitatea instanței de a reține capacitatea procesuală de folosință strict pe considerentul că nu există o hotărâre declarativă de moarte, neacordându-se nicio relevanță juridică faptului că din probe rezultă că persoana ar trebui să aibă o vârstă ce nu poate fi atinsă din punct de vedere biologic. ... 36. În speță, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, astfel încât sensul acestor reglementări, în vederea soluționării cererii, impune analiza de conținut a prevederilor vizate. ... 37. Potrivit art. 328 din Codul de procedură civilă: „(1) Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumția trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază aceasta. (2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel“, iar conform art. 329 din același cod: „În cazul prezumțiilor lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.“ ... 38. Prin art. 53 din Codul civil se stabilește că: „Cel dispărut este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă“, iar art. 103 din același cod stabilește că: „Starea civilă se poate dovedi, înaintea instanței judecătorești, prin orice mijloace de probă, dacă: a) nu au existat registre de stare civilă; ... b) registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte; ... c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă; ... d) întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.“ ... ... 39. Din conținutul normelor legale sus-menționate rezultă că, în cauza de față, este vorba despre relaționarea unor prevederi legale și realizarea unui raționament judiciar, prin aplicarea dispozițiilor legale în raport cu o anumită situație de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă. ... 40. De altfel, din însuși actul de sesizare rezultă că, în speță, este vorba despre realizarea unui raționament judiciar prin aplicarea sistematică a textelor de lege enumerate în raport cu scopul și conținutul efectiv al acestora, nefiind vorba despre o chestiune de drept controversată, astfel încât rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere de a soluționa cauza cu care a fost învestită prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative. ... 41. Sesizarea nu pune în discuție, așa cum s-a arătat, o veritabilă chestiune de drept, ci una care vizează modalitatea de administrare a probatoriului într-un caz concret dedus judecății. ... 42. Astfel, nelămurirea instanței de trimitere este în legătură cu ordinea în care ar trebui administrate prezumțiile, dacă are prioritate prezumția legală sau cea judiciară și dacă prezumția legală ar putea fi răsturnată prin aplicarea unei prezumții judiciare. ... 43. Aspectele semnalate nu presupun o dezlegare de principiu, care nici nu ar fi posibilă în legătură cu modalitatea în care instanța fondului administrează mijloacele de probă într-o speță dedusă judecății, ci presupun cunoașterea regimului juridic al prezumțiilor și verificarea incidenței lor în cauză. ... 44. Atât în reglementarea anterioară (art. 1199-1203 din Codul civil de la 1864), cât și în cea prezentă (art. 327-329 din Codul de procedură civilă), prezumțiile sunt considerate mijloace de dovadă cu privire la existența unui fapt necunoscut, pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut, dată fiind legătura de conexitate dintre cele două fapte. ... 45. În timp ce, la prezumțiile simple (judiciare), deplasarea obiectului probei de la faptul de dovedit la fapte conexe cu acesta se face de către judecător, care are deplina libertate de apreciere asupra puterii doveditoare, în cazul prezumțiilor legale, deplasarea obiectului probei se face de către legiuitor, cel care, prin normele edictate, stabilește și puterea doveditoare a prezumțiilor. ... 46. Așadar, prezumțiile sunt concluzii logice, bazate pe procedeul juridic al deplasării obiectului, trăgându-și puterea din raționamentul judecătorului sau al legiuitorului. ... 47. De aceea, întrucât ambele tipuri de prezumții se bazează pe raționamente logice, instanța trebuie să verifice și în cazul unei prezumții legale (unde puterea doveditoare este presupusă de legiuitor) limitele raționale ale aplicării ei, existența ipotezei care să atragă incidența acesteia. ... 48. Altfel spus, în prezența unei prezumții legale cum este cea reglementată de art. 53 din Codul civil, instanța are de verificat, în raport cu datele concrete ale speței (care ar indica o vârstă biologică a pârâtului, imposibil de atins), dacă subzistă rațiunea textului de lege care instituie o prezumție de capacitate de folosință în favoarea persoanei dispărute, considerate a fi în viață dacă nu a intervenit o hotărâre definitivă declarativă de moarte. ... 49. Aceasta întrucât o normă legală, pentru a-și produce efectele, nu poate avea ca obiect de reglementare situații imposibile și neraționale^2. Ea corespunde unui model abstract, care nu se rânduiește pentru ceea ce se poate produce întâmplător, într-un caz izolat, ci are în vedere o generalitate de relații și o medie de comportament. ... 50. De aceea, dispoziția normei de drept (cea care formează conținutul acesteia) prinde contur în urma unei experiențe a legiuitorului, reprezentând elementul rațional, adică reprezentarea conștientă a legiuitorului față de exigențele vieții. ... 51. Cu referire punctuală la prezumțiile legale, ele se întemeiază pe observația, mai mult sau mai puțin exactă, a faptelor sociale, pentru că, în realitate, toate prezumțiile legale sunt prezumții simple, ale omului, verificate în practică și, prin voința legiuitorului, generalizate, sistematizate și impuse judecătorului, așa încât nu pot regla și nu pot induce existența unor stări neverificabile în realitatea socială. ... 52. În funcție de modalitatea în care, respectând exigențele și rațiunile edictării normei juridice, instanța rezolvă aplicabilitatea prezumției legale la datele concrete ale cauzei cu care este învestită, aceasta va da efecte textului de lege (cu puterea doveditoare stabilită de legiuitor) sau, dimpotrivă, va face aplicarea unei prezumții simple (judiciare), cu puterea doveditoare lăsată „la luminile și înțelepciunea judecătorului“. ... 53. În ambele ipoteze însă este vorba despre o chestiune de probatoriu, de stabilire dacă se verifică ipoteza rațională a edictării art. 53 din Codul civil sau dacă funcționează o prezumție simplă, judiciară, lăsată la libera apreciere a judecătorului, iar nu despre o dezlegare de principiu a unei probleme de drept apte să apeleze la mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 54. Așadar, indiferent că este vorba despre posibilitatea dovedirii stării civile (a intervenirii decesului) cu alte mijloace de probă, prin aplicarea unei prezumții judiciare (art. 103 din Codul civil, art. 329 din Codul de procedură civilă) sau despre modalitatea în care poate fi răsturnată o prezumție legală în raport cu datele concrete ale speței [art. 53 din Codul civil, art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă], aceste împrejurări nu se circumscriu chestiunii de drept avute în vedere de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care să presupună o rezolvare de principiu în cadrul mecanismului de unificare al pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 55. În realitate, așa cum s-a menționat, aspectele țin de probatoriul administrat, în funcție de care instanța fondului are de stabilit limitele raționale ale aplicării unei prezumții legale (în ce măsură o persoană cu o vârstă cuprinsă între 110-130 de ani poate fi prezumată că ar avea capacitate de folosință, chiar în absența certificatului constatator al decesului sau al hotărârii judecătorești declarative de moarte) sau ale incidenței prezumției judiciare, ale cărei valoare și putere probatorie sunt lăsate de legiuitor la aprecierea judecătorului cauzei. ... 56. De aceea, constatându-se că nu sunt întrunite cerințele referitoare la existența unei chestiuni de drept reale, serioase, apte să declanșeze mecanismul hotărârii prealabile, sesizarea de față urmează să fie respinsă, ca inadmisibilă. ... ...