Decizia CCR nr. 34/2025Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2025 · dosar 26.936/211/2018
Punctul 6
6. Se invocă și Decizia nr. 871 din 9 octombrie 2007, prin care Curtea a apreciat că, prin înlăturarea posibilității autorităților publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, se încalcă dreptul acestora de exercitare a prerogativei dispoziției, ca atribut ce ține de esența dreptului de proprietate. Se mai invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 67), potrivit căreia privarea de proprietate impune statului obligația de a-l despăgubi pe proprietar, arătându-se că entitățile învestite cu soluționarea notificării nu numai că nu sunt îndreptățite la niciun fel de despăgubire, ci sunt obligate prin lege să renunțe la dreptul lor de proprietate privată, în vederea stingerii unei obligații care nu le aparține. Totodată, se susține că ingerința în gestionarea bunurilor aflate în proprietatea municipalității ar reprezenta și o încălcare a principiului autonomiei locale. ...
Sursa oficială ↗