Decizia ÎCCJ nr. 26/2017Punctul IV

IV. Opiniile instanțelor judecătorești Curțile de Apel Bacău, Cluj, Constanța, Iași, Pitești și Târgu Mureș nu au identificat hotărâri judecătorești prin care să se fi dezlegat problema de drept care face obiectul întrebărilor prealabile. Cu toate acestea, Curtea de Apel Cluj, Constanța, Târgu Mureș, Tribunalul Cluj și instanțele arondate, Tribunalul Maramureș și judecătoriile Baia Mare, Măcin, Onești și Moinești au exprimat punctul de vedere conform căruia în conținutul sintagmei „lege de dezincriminare“ trebuie avute în vedere și „situațiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituționale a dispozițiilor unei prescripții normative“, sens în care s-a făcut referire și la Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în timp ce Curtea de Apel Pitești și Judecătoria Pașcani au arătat că asemenea ipoteze nu intră în sfera de cuprindere a acestei sintagme. S-a mai arătat că dispozițiile art. 4 din Codul penal sunt incidente și în cazul faptelor comise de funcționari publici față de care au intervenit hotărâri definitive de condamnare, dacă s-a reținut că aceștia „nu au îndeplinit un act sau l-au îndeplinit prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege“, având în vedere că prin decizia instanței de contencios constituționale au fost dezincriminate asemenea fapte. La nivelul curților de Apel Alba Iulia, Brașov, București, Craiova, Galați, Oradea, Ploiești, Pitești, Suceava și Timișoara și al tribunalelor arondate au fost pronunțate hotărâri judecătorești în legătură cu chestiunea de drept care formează obiectul celor două sesizări, acestea fiind înaintate Înaltei Curți. S-a transmis de către curțile de apel Alba Iulia, Brașov, București - Secția I penală, Craiova, Timișoara, Suceava, Pitești, precum și de către tribunalele Hunedoara, Sibiu, București, Prahova, Timiș, Satu Mare că judecătorii au opinat în sensul că în conținutul sintagmei „lege de dezincriminare“ nu trebuie avută în vedere Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, întrucât, pentru a fi în prezența unei dezincriminări conform art. 4 din Codul penal, este obligatoriu ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să intervină o lege care să nu mai prevadă ca infracțiune fapta pentru care s-a dispus soluția de condamnare, în condițiile în care hotărârea instanței de contencios constituțional este o decizie de interpretare prin intermediul căreia nu s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor care au făcut obiectul verificării conformității cu legea fundamentală. De asemenea, s-a mai arătat că este inadmisibilă contestația la executare prin care se solicită reanalizarea pe fond a cauzelor în care s-au pronunțat hotărâri de condamnare definitive pentru a se constata dacă faptele imputate contestatorilor vizează încălcări ale unor dispoziții din legi sau ale unui act normativ inferior. În sens contrar, curțile de Apel București - Secția I penală și Galați, tribunalele Brașov, Dolj, Covasna, Caraș-Severin, Prahova și Arad și judecătoriile Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Câmpina, Mizil, Craiova, Odorheiu Secuiesc și Reșița au arătat că în conținutul sintagmei „lege de dezincriminare“ intră și decizia instanței de contencios constituțional în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit în termenul legal pentru a pune în acord norma de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu cu cele statuate de Curtea Constituțională. Adoptarea acestei opinii se întemeiază pe concluzia că Decizia Curții Constituționale echivalează cu o lege de dezincriminare, cu consecințele ce decurg din reținerea incidenței art. 4 din Codul penal, mijlocul procesual prin care se poate constata acest lucru fiind contestația reglementată de art. 595 din Codul de procedură penală. ...