Decizia ÎCCJ nr. 79/2017 (HP)Punctul VI

VI. Punctul de vedere al completului de judecată 15. Cu titlu prealabil, instanța de sesizare a reținut că, prin Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că: „Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, vizează exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 și nu existența acestui drept“. ... 16. În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele: Din interpretarea normelor legale enunțate rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept. Rațiunea acestei interpretări este impusă și de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispozițiilor legale privind ajutoarele/indemnizațiile în anii 2011-2015. Sub acest aspect, relativ la măsurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constituțională a reținut că aceste măsuri nu aduc atingere înseși substanței drepturilor bănești vizate, ci doar amână acordarea ajutoarelor/indemnizațiilor pe o perioadă limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 și nr. 291 din 23 mai 2013). Prin urmare, se impune a se reține că efectele dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 au vizat exercițiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, în sensul suspendării acestuia în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 și nu existența acestui drept. ... 17. Totodată, instanța de trimitere a constatat că există numeroase litigii de această natură, atât în cadrul Secției de conflicte de muncă, cât și în cadrul Secției de contencios administrativ ale Curții de Apel Cluj, privind recunoașterea dreptului și plata indemnizației de pensionare/ajutoarelor la pensionare sau la trecerea în rezervă, în care se invocă faptul că, prin prelungirea suspendării acordării acestor drepturi pentru o perioadă îndelungată, respectiv 2010-2017, fără a se putea cunoaște nici pentru ce perioadă se va mai proroga măsura suspendării, se ajunge practic ca reglementarea unor drepturi prin statutul magistraților și a altor funcționari publici să fie practic una fictivă, fiind afectată, astfel, chiar substanța dreptului. ... 18. Art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 sunt, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții temporare, situație ce rezultă expres din redactarea normelor legislative. Or, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile, care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. ... 19. În speță, apelantul, care a ieșit la pensie în anul 2012, a fost lipsit astfel de un drept prevăzut în Legea privind statutul magistraților, printr-o lege cu caracter temporar. Acesta a invocat faptul că prelungirea succesivă timp de 5 ani a suspendării acordării acestui drept afectează, în primul rând, în mod disproporționat și discriminatoriu, față de colegii acestuia pensionați în alte perioade de aplicare a legii, un drept pe care acesta avea speranța legitimă de a-l obține în urma activității prestate în calitate de magistrat. Practic, magistratul și-a desfășurat activitatea timp de 28 de ani având speranța legitimă că, la data pensionării, va beneficia de această indemnizație de pensionare prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - lege ce reglementează statutul funcției exercitate - și a fost convins, având în vedere situația fiecărui coleg care a ieșit la pensie până în anul 2010 și care a beneficiat de o asemenea indemnizație, că și el va primi, drept răsplată pentru toți anii în care a prestat munca în calitate de magistrat, ca o recunoaștere a meritelor sale, dar și pentru interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, o asemenea recompensă. ... 20. De altfel, potrivit Deciziei nr. 874 din 25 iunie 2010 a Curții Constituționale, Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 sunt legale și conforme jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului protejat. ... 21. Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art. 53 din Constituția României, republicată. ... 22. În acest sens a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. A reținut că aceasta „este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art. 53 din Constituție“. ... 23. Instanța de trimitere a considerat că reclamantul, ieșit la pensie în anul 2012, fără a i se plăti indemnizația de pensionare, a primit din partea C, la cererea sa de acordare a acestui drept în luna mai 2016 (prin care a arătat că, deși au trecut 3 ani și 5 luni de la data nașterii dreptului, acesta nu i-a fost acordat), același răspuns, în sensul că solicitarea sa este neîntemeiată, întrucât s-a pensionat în anul 2012, când aplicabil era art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010; or, acesta este un drept cu caracter complex, izvorând din raporturile de muncă, de gratificare pentru activitatea prestată până la vârsta standard de pensionare, dar deopotrivă de securitate socială, având menirea de a înlocui inconvenientele trecerii la un alt statut în viața socială. ... 24. În cauză, apelantul a invocat că a fost lipsit de posibilitatea de a-și exercita un drept pentru care avea speranța legitimă de a-l vedea valorificat, astfel cum l-a perceput ca fiind recunoscut și plătit tuturor colegilor ce s-au pensionat anterior datei de 3 iulie 2010. ... 25. Astfel, deși inițial, în anul 2010, perioada de criză economică justifica ocrotirea prioritară a interesului public, prelungirea în fiecare an a dispozițiilor legale prohibitive în ceea ce privește acordarea dreptului la indemnizația de pensionare a magistraților până în anul 2017 afectează în mod esențial caracterul previzibil al legii, fiind incert nu numai anul când se va plăti acest drept, dar, în fapt, dacă magistratul apelant va mai putea beneficia în timpul vieții sale de acest drept conferit de statutul magistraților. ... 26. Cu privire la baza legală a ingerinței statului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că expresia „prevăzută de lege“ care figurează în art. 8, 9,10 și 11 din Convenție impune nu numai o simplă existență a unor reglementări, ci privește însăși calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă și previzibilă, astfel ca orice individ să fie în măsură să își adapteze conduita socială. De asemenea, a stabilit că principiul legalității implică existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (Hentrich împotriva Franței, Hotărârea din 22.09.1994, paragraful 42). ... 27. În același sens mai trebuie amintit că în Cauza Păduraru contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că: „odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință trebuie subliniat faptul că incertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.“ ... 28. Instanța de trimitere a mai reținut că trebuie constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând un demers legislativ similar, a stabilit, prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată într-un recurs în interesul legii, următoarele: Din moment ce, printr-o lege anterioară, s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a încetat să mai fie prevăzut după trecerea a 2 ani, în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge în situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. ... 29. Având în vedere aspectele de noutate invocate de către apelantul-reclamant în cauză, instanța de trimitere a apreciat că statul ar trebui să ocrotească astfel, în anul 2017, în egală măsură, atât interesul public, cât și interesul privat al magistraților care au lucrat perioade îndelungate, peste 20 de ani în aceeași funcție - reclamantul peste 28 de ani, respectiv să asigure proporționalitatea măsurii dispuse prin legile temporare mai sus menționate cu gradul de afectare a substanței dreptului magistratului, în condițiile în care indemnizația de pensionare este un drept acordat pentru recunoașterea loialității profesionale, pentru privațiunile, riscurile, interdicțiile și incompatibilitățile impuse de statut și suportate de către magistrați în cursul carierei lor și având în vedere că în „pachetul lor de drepturi remuneratorii“ era inclus și acest drept, care, însă, în prezent, este plasat prin dispoziții legale temporare sub semnul incertitudinii. ... 30. De asemenea, a considerat că, în dezlegarea acestei chestiuni de drept, trebuie să se aibă în vedere și faptul că instanțele europene apreciază chiar pensia de serviciu a magistraților ca un drept la remunerație, un element al remunerației, astfel încât cu atât mai mult indemnizația de pensionare trebuie să își păstreze acest caracter, respectiv să aibă regimul juridic al unui drept salarial și nu cel al unui „ajutor“ acordat magistraților de către statul român, întrucât aceștia nu constituie persoane asistate social, pentru a beneficia de ajutoare, ci legea le-a garantat și acest drept salarial ca o recompensă ori ca un corolar pentru o activitate de peste 20 de ani, în care aceștia s-au bazat și au pledat pentru previzibilitatea legii române, condiție cerută de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru orice act normativ, cu atât mai mult pentru o lege care afectează dreptul la remunerație. ... ...