Decizia ÎCCJ nr. 79/2017 (HP)Punctul VIII

VIII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 33. La nivelul Curții de Apel Alba Iulia, judecătorii Tribunalului Sibiu au apreciat că este afectat caracterul previzibil al indemnizației, dar nu și dreptul, care există în continuare, însă a fost suspendat cu caracter temporar, prevederile din Legea nr. 303/2004 nefiind abrogate. Punctul de vedere exprimat de judecătorii din cadrul Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă, completele specializate de litigii de muncă și asigurări sociale, însoțit de practică relevantă, a fost în sensul că suspendarea acordării indemnizației de pensionare nu afectează existența dreptului invocat, ci doar exercițiul lui. Într-o opinie se consideră că suspendarea repetată și pe termen nedeterminat a normei legale afectează principiul previzibilității impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel că substanța dreptului nu este afectată, însă previzibilitatea da, pentru că suspendarea anuală a aplicării unui text legal în vigoare nu oferă caracter previzibil destinatarilor normei, în speță magistraților care întrunesc condițiile de pensionare, legea nefiind explicită, în sensul că nu arată perioada suspendării aplicării normei. ... 34. Curtea de Apel Brașov a învederat că opinia judecătorilor din cadrul secției civile a acestei instanțe este în sensul că suspendarea acordării indemnizației de pensionare pentru magistrați nu afectează caracterul previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și nici substanța acestui drept, cum, de altfel, s-a pronunțat deja instanța supremă prin Decizia nr. 16/2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru o altă categorie de personal, care beneficia de drepturi similare. Noțiunea de „suspendare“ nu semnifică „încetarea“ dreptului, care subzistă, însă este la aprecierea legiuitorului de a dispune asupra acestor compensații, care, în opinia Curții de Apel Brașov, nu au caracter de drepturi salariate. ... 35. La nivelul Curții de Apel București și al instanțelor arondate acesteia au fost exprimate puncte de vedere contrare cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, fiind anexate hotărâri judecătorești. Astfel, la nivelul Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a conturat opinia potrivit căreia nu este afectat caracterul previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și nici substanța acestuia, argumentându-se că, prin Decizia nr. 16/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015, s-a stabilit că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 vizează exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 și nu existența acestui drept. Voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept. Rațiunea acestei interpretări este impusă și de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispozițiilor legale privind ajutoarele/indemnizațiile în anii 2011-2015. De altfel, din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la problema indemnizațiilor în cauză rezultă că acestea reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional. Prin urmare, nefăcând parte din categoria drepturilor fundamentale, legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, în acest sens fiind Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, Decizia nr. 331 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23; decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragrafele 15 și 19). Prin urmare, dreptul la plata indemnizației își găsește reglementarea în dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu a fost înlăturat ori abrogat, acesta trebuie exercitat în conformitate cu actele normative care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicabile începând cu anul 2012, acte ce respectă principiile constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, aspectele referitoare la efectele suspendării dreptului pe o perioadă de timp îndelungată țin de legiferare, care nu intră în competența instanței de judecată, depășind cadrul unei situații în care ar fi necesară doar interpretarea unor dispoziții legale. Același punct de vedere a fost exprimat și de judecători din cadrul Tribunalului Teleorman, arătându-se că, prin hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999, 4 mai 2000 și 25 aprilie 2006, pronunțate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Rekvenyi împotriva Ungariei, Rotaru împotriva României și, respectiv, Dammann împotriva Elveției, Curtea de la Strasbourg a reținut că o lege reprezintă o normă enunțată cu suficientă precizie, astfel încât orice persoană să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat; așadar, norma este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice. Curtea Constituțională a stabilit că indemnizația de pensionare a magistratului nu face parte din categoria drepturilor fundamentale, legiuitorul fiind liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora. La nivelul Tribunalului Giurgiu a fost exprimată opinia potrivit căreia este afectat caracterul previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și, implicit, substanța dreptului la indemnizația de pensionare, în măsura în care se dovedește că ingerința statului nu mai este justificată de interesul public al protejării echilibrului fiscal dintre veniturile și cheltuielile statului, pe fondul unei crize economice. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Ialomița a fost în sensul că măsurile succesive de suspendare a indemnizației de pensionare pentru magistrați prin acte normative temporare, până în anul 2017, afectează caracterul previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și transformă acest drept în unul iluzoriu, dat fiind perioada foarte lungă de când este suspendat acest drept, încălcându-se astfel și art. 1 Protocolul 1 al Convenției. ... 36. Curtea de Apel Cluj a arătat că opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud este în sensul că măsura suspendării până în anul 2017 nu afectează caracterul previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv substanța acestui drept, deoarece faptul că, pentru perioada 2012-2016, s-a prevăzut interdicția de a acorda personalului plătit din fonduri publice indemnizație de pensionare este un aspect care ține de politica salarială a statului și, nefiind vorba despre un drept fundamental, ci despre un drept suplimentar, nu se poate reține că reclamantul a avut un bun în sensul Convenției, astfel că suspendarea acestuia nu reprezintă o atingere adusă dreptului de proprietate. S-a apreciat că, în materia drepturilor salariale, statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea și intensitatea măsurilor adoptate, iar instanța de contencios european a declarat în mod constant că respectă modalitatea în care statele membre concep imperativele utilității publice, cu excepția cazului în care raționamentul acestora se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (Felicia Mihăieș și Gavril Senteș vs. România, cererile nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11, §.19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege. Astfel, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaților, Curtea a statuat că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare“ (paragraful 23). Prin aceeași hotărâre, Curtea de la Strasbourg a considerat că refuzul autorităților de a acorda drepturile bănești pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspendă aceste drepturi nu contravine dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, s-a arătat că statul este cel în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor asemenea beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. ... 37. Curtea de Apel Galați a arătat că judecătorii Secției I civile din cadrul Tribunalului Galați au apreciat că suspendarea acordării indemnizației de pensionare pentru magistrați prin acte normative temporare până în anul 2017 și eventuala prelungire pentru o dată incertă afectează, în mod clar, caracterul previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și, implicit, substanța acestui drept. ... 38. Opinia Curții de Apel Iași este în sensul că, în principiu, suspendarea acestei indemnizații pentru magistrați, prin acte normative temporare, consecutive, aduce atingere caracterului previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, însă aceasta nu poate duce la concluzia atingerii dreptului substanței dreptului în sensul că acest drept ar deveni un drept iluzoriu. În ceea ce privește efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 42/2014 s-a învederat că se impune a fi verificate argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia nr. 39/2017 (paragrafele 76-79). ... 39. Practica la nivelul Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și a tribunalelor din subordine este în sensul că suspendarea acordării indemnizației de pensionare pentru magistrați prin acte normative temporare, până în anul 2017, nu afectează substanța acestui drept, neputându-se reține încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept. Rațiunea acestei interpretări este impusă și de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispozițiilor legale privind ajutoarele/ indemnizațiile în anii 2011-2016. Prin urmare, rezultă că efectele dispozițiilor legale au vizat exercițiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, în sensul suspendării acestuia în perioada 2011-2016 și nu existența acestui drept. În ce privește natura drepturilor acordate cu ocazia ieșirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă, Curtea Constituțională a statuat că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013 și Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prestațiilor sociale, potrivit căreia un stat poate introduce, suspenda sau elimina plata unor remunerații, prin intermediul unor modificări legislative (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23). În speță, rațiunea măsurii suspendării acordării indemnizației dispuse de legiuitor își are izvorul într-o situație de excepție, respectiv criza economică a țării, context în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retribuții și că, prin adoptarea normelor legale incidente, ingerința statului a fost prevăzută de lege și a urmărit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile și veniturile statului, pe fondul crizei economice din țară (decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11, Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș împotriva României). Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată, Curtea de la Strasbourg amintește că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de Convenție, este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilității publice“, cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19), ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății. ... 40. Curțile de Apel Bacău, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat că nu a fost identificată jurisprudență cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. ... 41. Verificându-se jurisprudența instanțelor naționale, se constată că, prin Sentința civilă nr. 1.266 din 4.12.2015 pronunțată de Tribunalul Botoșani, definitivă prin Decizia civilă nr. 440/20.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-a apreciat că acțiunea formulată în condițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este admisibilă prin raportare la Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept. ... 42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.967/C/3.361/III-5/2017 din 6 septembrie 2017, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării Curții de Apel Cluj. ... ...